Întrebarea este dacă decizia PSD și PNL de a face din patru runde de alegeri doar două și jumătate, aduce un deficit de democrație sau nu. Motivațiile lor erau evidente cu mult înainte ca liderii Ciolacu și Ciucă să anunțe împreună comasarea alegerilor. Dezinteresul cvasigeneral pentru alegerile europarlamentare nu putea fi contracarat decât prin cuplarea lor cu cele locale, cele care produc un grad ceva mai mare de participare. Hotărârea confirmă un calcul destul de rudimentar: este de așteptat ca cei care vor pune ștampila pe unul dintre candidații la primărie și pe lista lui de consilieri să voteze fără prea multe îndoieli același partid și pentru Parlamentul European (PE).
Cu alte cuvinte, PSD și PNL estimează că vor avea cam aceleași procente pentru PE câte vor aduna și primarii plus consilierii lor. Ceea ce ar scădea mult șansele partidelor mici și ale alianțelor lor de a mai prinde ceva. Și probabil chiar așa se va și întâmpla. Circul însă abia începe în ceea ce îi privește pe actualii decidenți, fiindcă nu cred că vor respecta o anume paritate la desemnarea candidaților pe listele comune, cel puțin deocamdată nu au fost făcute niciun fel de precizări pe această temă. Mă aștept să apară tot felul de atacuri și dezvăluiri, închipuite sau reale, pentru a elimina concurenți de pe listă. PSD și PNL au exemplul USR, ai cărei șefi – știindu-se cu șanse mult diminuate – au eliminat din listă candidați cu mari șanse de a fi aleși, cum a fost cazul Lasconi.
Avem un an cu alegeri atipice, o coaliţie de guvernare care poate fi criticată până la cer și înapoi, dar căreia nu i se întrevede nicio alternativă demnă de luat în seamă. Forța Dreptei a lui Orban, cu tot cu noii ei aliați, USR și PMP, nu va face în veci procente suficiente cât să poată fi luată în calcul pentru o viitoare guvernare. Peste toate, Ciucă a avut grijă arunce, într-un interviu televizat, și formula magică, greu de atacat în actualul context, pentru menținerea cu orice preț a actualei coaliții: stabilitatea internă necesară față cu pericolele externe. Este același motiv pentru care și reprezentantul UE la București (și nu invers, cum ar fi fost normal), președintele Johannis, a îndemnat, susținut și blagoslovit cu ambele mâini atât actuala guvernare, cât și decizia ei de a comasa alegerile.
Dacă ceea ce am descris până aici se înscrie oarecum în limitele normalului, dorința coaliției de la putere de a comasa alegerile generale, cele pentru Parlamentul României, cu primul tur la prezidențiale este cel puțin discutabilă și demnă a fi plasată în limitele dintre cinism și dispreț față de alegători. Concret, asta înseamnă că la turul II, acela în care se decide președintele – încă cea mai puternică funcție în stat – vor fi cunoscute deja structura noului Parlament precum și, în linii mari, a viitorului Guvern. Cum în România este consacrat așa zisul „vot tactic” (cel în care cetățenii îl votează pe cel despre care cred ei că are cele mai mari șanse și nu pe cel pe care îl simpatizează, dacă aceștia nu coincid) este lesne de înțeles ce calcule și-au făcut majoritarii: cine câștigă alegerile să dea și președintele. Adică, iar previzibil, PSD și Ciolacu.
În acest al doilea caz, deși nu este neconstituțional, se poate vorbi despre un deficit de democrație, întrucât intenția de manipulare a votului înspre un rezultat dinainte cunoscut și de a lichida întregul proces fără prea mari emoții pentru organizatori este vizibilă de departe. În spaima stârnită de valul naționalist și suveranist din întreaga Europă, Bruxelles-ul a aprobat în grabă și susține demersurile actualei coaliții, din teama de a nu ne pierde din corul națiunilor progresiste, chiar și așa, cu jumătatea noastră de voce. Ai noștri știu asta și profită din plin, reconfirmând obiceiul strămoșesc: „zicem ca ei și facem ca noi”.
