Închistații de pe rețelele de socializare – Dumitru MONACU, scriitor

Ca (aproape) orice trăitor al acestor timpuri, sunt și eu prezent pe o rețea de socializare, unde în afară de opiniile strict personale concepute uneori sub formă de epigrame, snoave, anecdote sau pur și simplu gânduri ce dau pe dinafară, mai distribui, uneori, câte o postare care mi-a plăcut sau care, consider eu, se mulează pe profilul meu. De fiecare dată sunt foarte atent și încerc să nu postez lucruri ultra personale, vulgare, de prost gust sau păreri părtinitoare. Cât reușesc, numai urmăritorii pot să spună! Am făcut aceste remarci întrucât mulți, foarte mulți utilizatori ai rețelelor de socializare vor cu tot dinadinsul să afle toată lumea cât sunt ei de deosebiți sau speciali neținând cont de celebra vorbă care spune că, înainte, un prost era știut doar de apropiații lui, în timp ce acum, de toată lumea. Din când în când mă mai „duc” pe câte un profil și ce văd acolo, mă îngrozește. Astfel, zilele trecute mi-a apărut ca sugestie de prieten un bărbat pe care îl remarcasem în urmă cu ceva timp (tot pe rețeaua de socializare!) ca fiind protagonistul unei logodne blitz, în sensul că aleasa lui prezenta la ceas de seară inelul primit, iar a doua zi ștergea absolut toate pozele cu împricinatul și fericitul moment din urmă cu jumătate de zi. Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, problemele personale nu se expun în public, de aceea se cheamă „personale” și nu … „publicitate”! Așadar, revenind la subiect, când m-am uitat pe profilul bărbatului am rămas perplex: nicio postare personală, niciun gând propriu, nicio poză de grup sau de familie, ci numai și numai promovarea liderului de partid, absolut toate pozele, citatele și textele fiind redistribuiri de pe pagina șefei. În aceeași situație se află o mulțime de trepăduși de partid, de toate culorile, care nu-și folosesc pagina de socializare decât pentru lingușirea, lauda și promovarea vreunui lider coclit de partid. E adevărat, sunt și persoane care folosesc rețelele de socializare ca rampe de lansare, ca suport de publicitate sau ca promovare a unor servicii, dar deosebirea dintre acestea și cei care îi pupă zilnic în fund pe șefii de la partid este imensă. Probabil unii dintre dumneavoastră vor spune că fiecare are un interes (ceea ce până la un punct e adevărat!) în tot ce pune la vedere pe rețea. Numai că pagina este PERSONALĂ! Adică tu, ca individ, te identifici cu ce scrii sau postezi. Dar să fii zilnic navetist pe pagina șefilor de la partid și să le distribui fără nicio noimă și fără niciun filtru toate aberațiile pe care aceștia le deversează în spațiul public, mi se pare o probă de prostie și umilință monumentale. De altfel, poziția acestor pupincuriști are o explicație evidentă dacă ne gândim că în conformitate cu absolut toate sondajele, românii îi consideră pe politicieni ca fiind cei mai … hai să spunem necorespunzători (termen extrem de cuprinzător în materie de defecte umane!). Deci cum e sacul așa e și petecul, sau cum e turcul așa și pistolul! Cunosc personal câțiva astfel de mameluci care distribuie pe pagina lor personală de socializare până și căcuțul bossului de la partid și nu mă miră acest lucru, cunoscându-le foarte bine caracterele de doi bani. Problema care mă frământă derivă dintr-o întrebare firească: oare toți cei care distribuie la normă postările șefului sau ale șefei sunt proști cu nemiluita? Răspunsul la această întrebare mi l-am dat tot eu. Da, evident că IQ-urile lor nu depășesc ca valoare numărul de minute dintr-o oră, numai că unii dintre ei sunt extrem de fitiliști, șmecheri sau mișei, în sensul că sunt conștienți de nemernicia postărilor lor dar, având niște interese obscure, consideră că scopul scuză mijloacele sau, folosind o altă vorbă pecetluită în istoria omenirii, banii nu au miros. Parafrazând o veche zicală românească, rețelele de socializare ne transmit cu subiect și predicat următoarele: spune ce postezi ca să îți spun cine ești. Iar dacă pentru cei trecuți de o anumită vârstă mai am o oarecare îngăduință în sensul că aceștia, toată viața lor, au depins de un tătuc, pentru generația tânără nu am decât milă, dispreț. A-ți clădi o viață pe aceste principii este sinonim cu a-ți construi o chichineață pe doi metri pătrați, fără acces la utilități, fără lumină de la soare și fără cărare spre lume. Adică a fi închistat mintal și fizic. Până la urmă e treaba lor, a trepădușilor pupincuriști cum își ordonează existența, numai că soarta (sau domnul Mark) mi-i aduce uneori în calea virtuală și-mi strică ziua!