spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialCine a câștigat din greva poștașilor - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Cine a câștigat din greva poștașilor – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Au intrat poștașii în grevă, iar treaba asta le-a picat greu celor aflați la butoane. Greu, dar tot încearcă să scoată ceva din asta; că așa stau lucrurile în campanie electorală. Se întâmplă ceva care nu-ți convine, dai vina pe adversari și te erijezi în apărătorul năpăstuiților. Cum se poate, frate, să faci grevă când seniorii României așteaptă să li se livreze pensia? Vreți să moară amărâții de foame deoarece aveți voi chef de grevă? Mă mir că n-au activat-o pe madam Budeanu, care să le spună poștașilor „Marș cu pensia”.

Da, moare Marcelașul cel Viteaz de grija pensionarilor și amenință cu destituirea bosului de la Poștă. Vrea Marcelașul să scoată procente electorale și din afacerea asta, deși e vina lui și a partidului care l-a transformat din loază fără școală în premier și posibil președinte pentru că pensionarii au de suferit dacă pensia le vine cu vreo două zile mai târziu. Cei mai mulți dintre seniori trăiesc de pe o zi pe alta și farmaciile nu te trec pe caiet. Puteau să aibă o pensie decentă dacă cei care s-au perindat la conducerea țării ar fi fost onești și interesați de prosperitatea generală, nu de parvenirea personală, dar noi n-am avut parte de conducători responsabili, ci de Marcei puși pe căpătuială.

În ceea ce privește greva poștașilor, e clar, oamenii au dreptate. De ce au așteptat până acum să se revolte și de ce au renunțat atât de repede? Au forțat negocierile având în vedere că e an electoral? Și asta, dar se pare că le-a ajuns cuțitul la măduvă, nu la os.

Atunci când pe piață au apărut firmele private de curierat, mulți au găsit motiv de veselie. Uite și la ăștia, or să dea faliment cât ai bate din palme; nu știu că n-au cum să concureze cu Poșta? Ei bine, se pare că previziunile au dat greș, deși existau destule motive pentru care Poșta Română să rămână lider pe piața serviciilor de curierat. Poșta avea – și are – sedii în fiecare comună, angajați și parc auto, cu alte cuvinte nu a pornit de la zero, ca privații. Doar că, fiind companie deținută de stat, cineva a avut interesul să o spolieze. Astfel, mult timp Poșta s-a încăpățânat să nu livreze colete până la ușă; acum o face, dar nu în toată România. Deocamdată încă mai deține părți serioase din livrarea de abonamente, facturi, scrisori și pensii. Mai ales pensii… Iar treaba asta cu pensiile face din Poștă o vacă bună de muls, dar și un călcâi al lui Ahile pentru politicienii zilei de azi. Iată, s-a întâmplat. Poștașii au intrat în grevă și Marcelașul a dat-o pe declarații populiste.

De multă vreme aleșii și-au pus în gând să căpușeze Poșta Română și exact asta au făcut. Într-o vreme șmecherii de sistem au externalizat serviciile de curățenie în sediile Poștei. La vreo două săptămâni venea cineva să dea cu mătura. Pe bani serioși, desigur. O mare parte din corespondență era livrată par avion, cu costuri pe măsură și câte și mai câte mijloace de risipire a banilor companiei. Căpușarea Poștei a avut un preț plătit taman de năimiți. În acest timp poștașii, angajați cu salarii de mizerie, aveau de făcut planul la vândut pixuri și caiete, în caz contrar riscând penalizări. Și oamenii se întrebau pe bună dreptate de ce Poșta își permite să plătească cu bani grei servicii de igienizare când cu mătura puteau să dea și ei. Dacă Poșta are bani, de ce nu primesc salarii omenești? Pentru moment, avem poștași deoarece încă mai există oameni care se încăpățânează să creadă că un serviciu cu contribuții cinstite o să le asigure o bătrânețe liniștită. Chestia aia cu pensia… Vizionarii și-au dat seama cum stă treaba și, dacă tot aveau de gând să muncească, au ales să o facă pe bani adevărați, nu pe salariul minim. Curios – de fapt suspect de-a binelea – e că, în plină grevă, șefii cei mari au găsit spărgători de grevă. Să fie ceva implicare de la servicii? Posibil, mai ales că greva s-a încheiat înainte să producă iritarea seniorilor atât de dragi neșcolitului din fruntea Guvernului. Marcelașul are ocazia să-și treacă în portofoliu încă o realizare epocală. Datorită lui pensiile sunt livrate la timp. Marcelașul a câștigat, poștașii au pierdut…

Știai că poți susține Monitorul fără să scoți bani din buzunar? Durează mai puțin de un minut să redirecționezi 3,5% din impozit către asociația noastră. Completaţi formularul de mai jos, iar de restul ne ocupăm noi.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...