Cele două majorități – Dumitru MONACU, scriitor

Tare îmi vine uneori, când îi aud pe unii politicieni afirmând că electoratul este cel mai în măsură să le aprecieze „calitățile” lor de doi lei, să le răspund cu o înjurătură neaoșă, românească de-a noastră. Asta, așa, ca să audă și ei cum simte românește una dintre majorităţile românilor. Pentru că, paradoxal, există două majorități în țara noastră. Una bolnavă, care se duce la vot și îi alege pe aceeași ipochimeni de peste treizeci de ani, și o alta, nici ea foarte sănătoasă, alcătuită din cei care nu merg la vot, plus cei care nu-i aleg pe netrebnici. Din păcate, prima majoritate este sursa tuturor relelor, întrucât prin votul lor nu fac altceva decât să sape vârtos la temelia acestui neam blestemat parcă să nu vadă niciodată luminița de la capătul unui tunel prin care orbecăie de mii de ani. Dacă această primă majoritate ar avea de câștigat, per total, măcar a mia parte din maldărele de bani care intră după scrutin în buzunarele aleșilor, aș mai înțelege cumva prostia membrilor ei. Problema mare este că mulțimea care votează la foc automat pe aceeași șmecheri se mulțumește cu un rachiu, o pungă cu făină, un kil de ulei sau, și mai trist, cu promisiuni de lapte și miere. Cum Dumnezeu Sfântul ar putea niște boi și niște trântori să le livreze respectivele produse, chiar nu-mi dau seama. Și uite-așa, am ajuns la miezul problemei, la mecanismul care îi pornește pe drumul furtișagurilor și al minciunilor pe proaspeții aleși. Ei bine, acest mecanism îi are fără îndoială ca piesă principală, ca motoraș, pe primari, adică pe unii dintre cei mai bogați oameni din localitățile lor. Vă spun asta ca nu cumva să dați crezare textelor puerile conform cărora edilii sunt cei mai gospodari, cei mai pricepuți și cei mai vizionari! Categoric, nu! Alegerile nu le câștigă oamenii având calitățile enumerate mai sus, ci aceia care bagă mai mulți bani în campanie. Cel puțin în mediul rural, primarii en titre sunt favoriți în alegeri nu din alte cauze, ci pur și simplu că au bani. Au bani mulți pe care sub o formă sau alta îi împrăștie la prima majoritate menționată mai sus și astfel își asigură accesul și mai consistent la cașcaval. În localitățile unde sub diverse motive nu mai candidează primarii în funcție, fotoliul edilitar va fi obținut cu certitudine de cei care bagă mai mulți bani. E corect, e moral, e etic așa ceva? Cu siguranță nu, dar cine să oprească acest carusel care de 34 de ani produce bogați pe bandă rulantă? Știu, vă gândiți la instituțiile statului! Vacsalbina, vorba unor umoriști români din perioada interbelică și nu numai! De ce nu se implică cei plătiți, abilitați pentru așa ceva în rezolvarea acestui nod … dâmbovițean, este simplu de explicat. În primul rând, mulți dintre ei sunt băgați până la gât în această operațiune invers haiducească de furat de la săraci și de dat la bogați. Apoi, la cele peste 3.200 de UAT-uri câte sunt în România, cam ce efectiv de polițiști, procurori și personal auxiliar ar fi necesar? Pentru că în absolut toate unitățile administrativ-teritoriale candidații, și aici mă refer la toți, adică și cei înscriși pentru CJ și pentru Primării și pentru consilii, umblă cu fofârlica achiziționând ilegal voturile majorității bolnave. Dar să revin la motorașele electorale, adică la primari. După ce că au bani cu sacii (ați mai auzit undeva în lumea asta mare ca cineva, după patru ani de serviciu, să câștige atât de mult încât problema materială să nu mai fie o … problemă?) ei au la dispoziție în campania electorală o sumedenie de pârghii incorecte, cum ar fi: aparatul executiv al Primăriei, aparatul legislativ (atunci când formațiunea din care provine are majoritate în consiliu) instituțiile subordonate, plus firmele de casă abonate la contractele cu statul. În aceste condiții, nici Domnul Nostru Iisus Hristos dacă ar pogorî pe pământ și ar fi rugat să candideze nu s-ar băga la așa ceva. Pentru că majoritatea bolnavă nu ar mai ține cont de nimic și L-ar trata ca pe un Barabas care încearcă să le smulgă paharul cu rachiu din gât sau foamea cronică din glandă. Așadar, alegerea edilului nu este decât o poveste cu final așteptat: câștigă cel care bagă bani mai mulți. Să nu spuneți că nu v-am spus, să nu spuneți că nu ați știut!