Corciturile politice și conflictele lor – Dumitru MONACU, scriitor

Înghiontelile, îmbrâncelile și acea parodie de sumo dintre doi mameluci de sorginte liberală surprinse de o cameră de luat vederi amplasată pe unul din holurile Casei de Nebuni din capitala  României au generat în media titulaturi dintre cele mai diverse: șocant, senzațional, uluitor, dezgustător și așa mai departe. Ei bine, din punctul meu de vedere, un asemenea episod nici măcar nu trebuia mediatizat și când afirm asta, normal că vin și cu niște argumente. În primul rând, nu a fost nici senzațional, nici spectaculos, nici surprinzător și nici măcar bărbătesc meciul dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman, doi reprezentanți de frunte ai așa zisului liberalism autohton. De-a lungul timpului, la liberali, fie că a fost vorba de PNL, PNL-AT, PL 93, NPL, Partidul lui Brătianu Cartof, PDL și mai nou, Dreapta Liberală sau Forța Dreptei, conflictele iscate între unii sau alții au fost scoase la mezat pentru publicații sau televiziuni cu o asemenea grabă și înverșunare de parcă, din mediatizarea lor, o parte sau alta ar fi avut de câștigat ceva. Bineînțeles că toate aceste conflicte date pe goarnă către opinia publică ori de către unii colegi interesați ori chiar de către marțafoii implicați în ele, nu le-au adus actorilor sau mai corect spus, saltimbancilor în cauză decât ponoase și procente lipsă. Spre deosebire de liberali, social democrații, deși se stuchesc și se trag de gât și ei oricând li se ivește ocazia, nu o fac decât în sediile de partid de unde nu răbufnește afară nici măcar o fractură de înjurătură sau un plescăit bălos. Batista pe țambal este pusă obligatoriu după orice ceartă, scandal sau bătaie care are loc între ei. Că să nu credeți cumva că la PSD nu sunt curente, oameni sau idei de sorginte antagonică, opuse clar, care generează dispute aprinse stinse doar după scuipături, înjurături, trageri de cravate sau de păr. Repet, sunt și la ei războaie mai mici sau mai mari dar regula e regulă: totul rămâne acolo, între zidurile lor roșii. Nimic la presă, nimic la popor! Revenind la liberali, faptul că cei doi s-au apucat să se măsoare și fizic, denotă din start calitatea lor îndoielnică nu de politicieni, că îi știm cum sunt, ci de oameni care au pretenția că sunt școliți, educați și umblați prin lume. Așadar, luați cuvântul „mameluc” folosit în debutul acestor rânduri mai mult în sens peiorativ și mai puțin în sensul clasic de soldați proveniți din sclavi convertiți la islam. Faptul că doi politicieni ajung să se bată chiar nu mai are nimic deosebit în sine. De altfel, pe o rețea de socializare, cineva se minuna  de „abnegația”, de curajul de a se avânta în lupte acerbe, de spiritul de sacrificiu de care dau dovadă luptătorii din campania electorală, și astea toate numai din dorința de a ne fi bine nouă! Bineînțeles că ironia și sarcasmul sunt singurele constante din aceste vorbe. Și la noi la Botoșani, conflictele din sânul nesiliconat al PNL-ului au generat o mulțime de scandaluri, de-a lungul timpurilor. Să nu uităm de meciurile Țâbuleac – Flutur, Șoptică – Flutur și dacă e să dăm crezare unor zvonuri nici confruntarea Iftime – Flutur nu e departe de a se transforma într-un conflict deschis. Totuși spre cinstea lor (atâta cât și-o pot permite și cât o au!), liberalii botoșăneni nu s-au mușcat de urechi sau de nas și nici nu și-au rupt nasturii de la cămăși. Ceea ce e, hai să spunem, de bine! Explicația unora cum că PNL este un partid viu, că acolo nu se pune nimănui pumnul în gură ca la PSD este valabilă și corectă doar într-o mână. În cealaltă, nu reprezintă altceva decât o scuză puerilă prin care se încearcă dregerea busuiocului. Un busuioc mort și ofilit odată cu acuplările contra firii pe care liberalii le-au încercat în timp. Ba cu democrații lui Băsescu, ba cu socialiștii lui Geoană, Ponta sau Ciolacu. Din atâtea și atâtea încrucișări e limpede că nu se puteau naște liberali pur sânge ci doar niște corcituri politice care își apără cu precădere sorgintea dar și ipoteticii părinți. Să nu uităm că Vîlceanu îl considera tătic pe Cîțu iar Roman pe cine e la timonă. Sau la șefia Statului Major al partidului. Poate și asta e una dintre explicațiile că, aparent la PSD nu sunt astfel de lupte. Ei provin toți, din același tătuc, Ion Iliescu. Doar mulțimea de mame reprezintă uneori merele roșii ale discordiei…