Recentul incident de pe Pietonalul Transilvaniei a provocat, pe bună dreptate, o sumedenie de luări de poziții și atitudini din partea botoșănenilor, care mai de care mai virulente, critice, sau chiar violente. Din acest motiv nu o să-mi exprim un punct de vedere vizavi de ce s-a întâmplat, ci o să încerc să pătrund cauzele care au condus la o asemenea parascovenie urâtă. Din capul locului vreau să precizez că problemele care tot apar în Centrul Vechi ca urmare a locatarilor de etnie minoritară nu pot fi rezolvate heirupist, nici prin relocare, nici prin forță, și nici prin vreo altă cale nedemnă de secolul XXI. Am scris de nenumărate ori în paginile Monitorului că o asemenea bijuterie arhitectonică precum e Centrul Vechi merită o cu totul altă soartă și că pentru atingerea acestui deziderat este absolut necesară o colaborare coerentă, pe termen lung, a autorităților. Numai primarul, Poliția sau Jandarmeria nu vor putea niciodată să instaureze un climat normal acolo. La, fel, scriam în urmă cu ceva timp că, la nivel național, o sumedenie de asociații cu profil umanitar, coordonate chiar de romi ajunși oarecum cu cheag, au tocat grămezi de euro pentru reintegrarea socială a componenților acestei etnii, acțiunile lor soldându-se doar cu burdușirea conturilor proprii. Și dacă am ajuns cu vorba la programele de reintegrare socială ale romilor, trebuie să punctez faptul că discuțiile din spațiul public s-au axat pe orice direcție, numai pe una, nu. E vorba de vârstele agresorilor! Copii având între 12 și 17 ani, lăsați hai hui pe stradă de niște părinți angrenați în partidele de barbut sau în alte asemenea „ocupații” nobile, nu au făcut decât ceea ce au învățat acasă: să tâlhărească, să bată, să fure, să ignore normele de conviețuire socială. Din acest motiv pun și eu o întrebare de bun simț: cunosc autoritățile măcar cât negru sub unghie despre situația lor școlară? Știu cei de la evidența populației, de la inspectoratul școlar, de la direcția de asistență socială câți dintre acești copii merg la școală și câți nu? Câți au acte (da, că și asta este o problemă în comunitatea romă!) și câți nu? Cum răspunsul la aceste întrebări nu poate fi decât unul retoric, este limpede că una din căile de rezolvare a cazului-problemă Centrul Vechi constă în abordarea de pe alte coordonate a cauzei și nu a efectului. Și această cauză constă, fără doar și poate în lipsa educației de orice fel în cadrul acestor familii care ocupă mansardele Centrului Vechi. Păi ce să facă în societate niște copii care nu văd în familie decât barbut, planuri de șmenuri, agresivitate, alcool, semințe și altele asemenea? Ce ați vrea să facă atunci când ies pe stradă? Să ajute bătrânii să treacă strada? Să elibereze locul de pe băncile de sub castani pentru femei gravide? Să salute politicos cunoscuții mai în vârstă? Categoric, nu! Ei vor acționa așa cum au fost învățați de cum au venit pe lume: să fure, să bată, să păcălească, să scuipe semințe, să facă scandal pentru a fi lăsați în pace, într-un cuvânt, să ignore toate normele de conduită socială specifice secolului XXI. Și fac asta întrucât etnia lor a rămas înțepenită în timp în urmă cu sute de ani, când doar așa puteau să supraviețuiască. Din păcate, doar jumătate de vină le aparține, cealaltă jumătate fiind clar în curtea autorităților, care nu au mișcat un pai pentru reintegrarea lor. Numai cu acțiunile „Poterei” nu se rezolvă decât o mică parte din efect. Cauza va rămâne în continuare pe tapet atâta timp cât nu se știe nici câți copii sunt acolo, nici dacă sunt la școală și nici dacă au posibilități de trai sau potențial de reintegrare în viața comunității. Și ca să nu spună vreun cârcotaș că la sfaturi și critici se pricepe oricine, vă voi prezenta și câteva soluții dintre sutele sau miile existente! Se știe că etnicii romi au chemare către muzică. S-a organizat pe undeva, vreo tabără, vreun curs, vreo școală de vară unde acești copii bătuți de soartă, familie și societate să poată să își cultive talentele? Este de notorietate și faptul că romii călătoresc mult prin Europa. S-a organizat vreun curs de limbi străine care să le ușureze accesul la informații, la cultura occidentală sau, de ce nu, la locuri de muncă? În afară de perioada campaniilor electorale, mai interesează pe vreun politician ce se întâmplă cu romii? Răspunsurile la aceste întrebări de bun simț le știm cu toții! Așadar, rămân la ideea că revitalizarea și punerea în valoare a zonei nu se poate face nici cu forța și nici prin relocarea forțată a romilor. Problema uriașă a autorităților rămâne una de substanță și anume găsirea și aplicarea unor metode și căi de educare a tinerei generații din comunitatea romă. O comunitate care nici pe departe nu este stat în stat, o comunitate care, neglijată, lăsată în voia sorții și uneori chiar discriminată, poate și trebuie să fie racordată la nivelul de civilizație actual. Soluții, căi de acționare sunt o sumedenie, însă educația și învățământul sunt pe primul loc!
