Dincolo de rezultatele alegerilor care urmează și care vor fi nesatisfăcătoare, indiferent cine și cum câștigă și indiferent de ce fel de majoritate se va forma, pentru noi ar trebui să conteze acum cel mai mult ce fel mediu economic va rezulta, cum ne va afecta veniturile acel mediu și, în general, cam ce ne așteaptă după acest dezmăț electoral. Am mai scris aici că trebuie să ne așteptăm la ce este mai rău și revin asupra subiectului, pentru că datele rele de referință se adună ca norii negri de furtună care străbat țara în zilele acestea.
Până acum, ne-au salvat banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), veniți pe filiera europeană a măsurilor adoptate la Bruxelles pentru a atenua efectele trecutei pandemii din 2020. Dar din ei am absorbit puțin peste patru miliarde de euro din cele 27 alocate. Însă fondurile PNRR nu sunt totuna cu cele structurale – clasicele fonduri europene. Din cele peste 31 miliarde euro care ne-au fost alocate, rata noastră de absorbție la jumătatea perioadei prevăzute, respectiv 2021-2027, este zero.
Motivele le știm deja: birocrația excesivă și incapacitatea administrației locale de a gestiona proiectele asumate. Toate rapoartele de țară care vin de la instituțiile financiare internaționale sau de la Comisia Europeană pleacă de la premisa că principala vulnerabilitate a României este lipsa capacității administrative. Cum procedurile de înghețare a plăților, pentru depășirea termenelor au fost suspendate doar temporar după pandemie, este foarte probabil să ne luăm adio de la banii pentru școli, grădinițe și spitale.
România a parcurs una dintre cele mai prospere perioade ale existenței sale, alimentată fiind de finanțările nerambursabile, de tot felul de credite, de banii expaților români și de investițiile străine. Cu toate acestea, fiindcă toate guvernele au fost reactive și nu pro-active, cu măsuri luate pe picior ca reacții imediate la evenimente interne și externe, banii s-au dus cum au venit, risipiți în cârpeli de moment.
Nimeni nu a fost în stare să creeze și să impună un plan coerent de dezvoltare durabilă. Poate cu excepția lansării, acum 16 ani, a sistemului privat de pensii. Cred că este singura măsură luată în România prin anticiparea unei probleme structurale, respectiv ieșirea la pensie a valului de „decreței”, de peste șapte-opt ani. În rest, analizând ceea ce facem concret, dincolo de vorbe, constatăm că în timp ce noi ne zbatem să implementăm proiecte europene de acum zece ani, restul țărilor le realizează deja pe cele pentru viitoarea decadă.
Pe termen scurt, cred că trebuie să ne așteptăm la o recesiune. Aceasta înseamnă două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB) după două trimestre consecutive de creștere economică. Consecința imediată este scăderea consumului privat, creșterea numărului de incidente de plată, creșterea numărului de insolvențe, scăderea cererii pe piața de muncă, oprirea creșterilor salariale sau chiar o diminuare a salariilor. Despre o eventuală creștere a ratei șomajului nu are rost să vorbim fiindcă, în România, aceasta este egală practic cu rata de emigrație.
După luni de zile de ezitări, ministrul Boloș al finanțelor s-a văzut nevoit să spună, în sfârșit, adevărul: „România va intra începând de anul viitor într-un proces de ajustare fiscal-bugetară”, a anunţat el vineri seara. „Nu avem încă stabilite măsurile şi nu le avem definitivate cu Comisia Europeană, este un proces de negociere”, a precizat Boloş. De ce? Fiindcă guvernul actual nu știe nici ce și nici cum să facă pentru redresarea bugetului și atunci are nevoie de „foaia de drum” de la CE. De aceea nu este atât de important cine va câștiga proximele alegeri. Oricine va fi, va trebui să respecte drastic cerințele UE, fiindcă altfel România pierde atât fondurile de coeziune și pe cele din PNRR.
