Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar doctor abilitat la Catedra de Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, doctor în sociologie la Universitatea Stanford, a făcut o medie a 18 sondaje premergătoare. Nu mai este o noutate că aproape toate sunt mistificate în favoarea celor care le plătesc și nici că aceste așa zise cercetări sociologice au devenit instrumente de manipulare a intențiilor de vot. Tocmai de aceea, știind că fiecare își trage cât poate spuza pe turta sa, o medie a sondajelor poate da măcar un fel de idee asupra imaginii generale.
Media la care fac referire nu produce surprize, clasamentul este cel vehiculat în mai toată mass media românească: Marcel Ciolacu – 27,20%, George Simion – 17,95%, Nicolae Ciucă – 14,36% Elena Lasconi – 13,65% și Mircea Geoană – 11,21%. Cifrele reale, care vor apărea în aceste zile, pot confirma sau infirma justețea acestei medii a previziunilor.
În primul caz înseamnă că majoritatea alegătorilor este formată din cei care nu înțeleg ce se întâmplă, cărora li se adaugă cei cărora nu le pasă. Ambele categorii sunt gata să tolereze orice abuz atâta vreme cât primesc „ceva”, un plus la venituri. O a treia categorie ar fi a celor care înțeleg și se zbat să schimbe ceva. Aceștia din urmă sunt în minoritate evidentă. Cel de al doilea caz, în care vreo surpriză uriașă să surclaseze scorurile prognozate, cu marjă de eroare cu tot, ar însemna ceva mult mai grav: fie un aranjament colosal de prin măruntaiele computerelor fie un fel de schizofrenie socială, în care respondenții au mințit sau au răspuns în dorul lelii.
Fiind vorba despre alegerea președintelui și nu a premierului, o confuzie care încă persistă grav, nu în termeni, ci în atribuțiile celor două funcții, alegătorii ar trebui să aibă în vedere cel puțin trei criterii: pregătirea – dacă persoana este pregătită pentru funcție; ideologia – dacă alegătorul se regăsește în proiectele candidatului preferat și dacă empatizează cu pozițiile lui; integritatea – cum arată trecutul și prezentul celui care îi cere votul. Aici intrăm într-o nebuloasă, fiindcă cele trei criterii minime nu fac obiectul interesului pentru majoritatea alegătorilor.
Nu au contat dezvăluirile acelei părți a presei care este încă independentă de infectul bacșiș politic, nu au contat insalubrele derapaje de limbaj și atitudine ale unora dintre candidați, nu au contat legăturile dubioase și dovedite cu mediile interlope, nu au contat nici sursele de finanțare incerte, nici echilibristica ideologică, nici incompetența jenantă ieșită la iveală în numeroase ocazii publice. Toate acestea s-au dezintegrat în fața reacțiilor umorale, a simpatiilor de moment sau a interesului personal mărunt.
Povestea cu „răul cel mai mic” este atât de tocită, încât ne-am săturat de ea. S-a repetat obsesiv la fiecare rând de alegeri. De data asta nici măcar nu mai are vreo semnificație. Toți la un loc, poate cu vreo două excepții, sunt atât de inadecvați funcției la care candidează încât este imposibil de făcut vreo ierarhie într-ale „răului”. Doi dintre candidați sunt aliați la propriu în actuala și în promisa viitoarea guvernare, opoziția e ridicolă, iar reprezentanții societății civile, vehemenți anti-sistem, s-au despărțit în câteva partidulețe nesemnificative.
După un criptocomunist, după unul slab și fără sprijinul serviciilor, după un derbedeu politic și după un turist insolent, potrivit sondajelor și prin prisma criteriilor enunțate mai sus vom avea în fruntea statului pentru viitorii cinci ani un incompetent, cu ideologia liber schimbistă a unui oportunist sagace și integritatea flenduri. Poate că atâta merităm.
