miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăEditorialCalea strâmbă a partidului - George LAZĂR, director

Calea strâmbă a partidului – George LAZĂR, director

După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit de multe mesaje de felicitări sau înjurături. După cum ați putut citi, cei mai mulți parlamentari nu au vrut să ne dea detalii, altele decât cele seci, pe care le putem găsi oricare dintre noi de pe site-urile parlamentului. Excepțiile au fost Șlincu și Șoptică, poate și pentru că nu se mai regăsesc pe liste și nu mai au nimic de pierdut. În rest, atât puterea, reprezentată de tandemul PSD – PNL, cât și firava opoziție care ar fi trebuit făcută de singurul deputat al USR, par să-și fi dat mâna într-un soi de conjurație a tăcerii, menită să ne și să vă ascundă lipsa lor cvasitotală de implicare. Botoșani arată exact așa cum l-au lăsat în urmă cu patru ani, când și-au preluat mandatele, cu excepția unor bogătași care au devenit și mai bogați, căpușând primăriile.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Interesant a fost că de la PSD am primit răspunsul tranșant că: „linia partidului este să nu colaborăm cu Monitorul”. După cum vedeți, nici pe site și nici în ediția tipărită nu există nici măcar un fel de tentativă de comunicare electorală venită din partea PSD și nici de la AUR, fapt ce înseamnă un singur lucru, că o dată cu instituția de presă „Monitorul” au ales să vă ignore și pe dumneavoastră, ca și cum v-ați fi „contaminat” de la ceea ce ați citit la noi în ziar. Dacă ar putea, probabil v-ar interzice să vă apropiați de „Monitorul”, așa cum a făcut cu subalternii.

Totuși, AUR,  prin vocea unui anonim deputat local, a trimis un țâfnos așa zis drept la replică, autolaudativ, la articolul pomenit, aflat departe de subiect, încercând să-și facă reclamă, lui și șefului său, Simion.

Faptul că aceste două partide ignoră cu bună știință cititorii „Monitorul”, atât pe cei care preferă varianta tipărită cât și zecile de mii din online, și nu catadicsesc să le spună ce gânduri au pentru ei când le cer votul, nu poate decât să le descalifice. Da, ei, pesediștii locali, au decis că nu mai vor „Monitorul”, de parcă acest ziar ar însemna doar cei câțiva redactori care îl scriu și în niciun caz zecile de mii de oameni care îl citesc. Cât despre AUR, dumneavoastră, cititorii noștri, pur și simplu nu vă aflați în grupul lor țintă, format din tineri cu nivel precar de educație, dintre care cei mai mulți sunt analfabeți funcțional, deci nicidecum cititori de ziare, online sau tipărite.

Cât despre atitudinea PSD, nu e de mirare: prima decizie luată acum patru ani, a Doinei Federovici, șefa locală a acestui partid, după ce a ajuns la conducerea Consiliului Județean, a fost să interzică abonamentele instituțiilor din subordine la „Monitorul”. Era de așteptat de la o persoană care se descurcă greu în public când nu-și citește discursurile de pe foi scrise de alții. Nici Marius Budăi, un alt parvenit politic, nu ne iubește mai mult; dar, după ce, fără mari studii și plecat de la firul ierbii a ajuns de două ori ministrul muncii, cine i-ar mai putea ajunge la nas? Nu e clar dacă nu are vreun conflict interior atunci când vorbește cu ochi lăcrimoși despre seniorii cărora nu vrea să le transmită nimic prin intermediul acestui ziar. Cel mai probabil, doarme liniștit sau nu are nimic de transmis.

Să fim bine înțeleși, nu există vreun blocaj din partea redacției, nicidecum! De-a lungul celor aproape treizeci de ani de când am apărut, am colaborat foarte bine în campaniile electorale cu toate partidele, inclusiv cu PSD. Însă acum nu e nimic altceva decât stupefianta și crasa lipsă de înțelegere a actualilor politruci locali, mult prea dedulciți la pupîncureala colegilor de rang inferior și de presa de casă, obedientă și hămesită, dispusă să se vândă pentru oricât, oricui îi oferă resturile unui ciolan aproape ros.

Noi ne-am ghidat după principiul: indiferent cine este la putere, un ziar este întotdeauna în opoziție și acesta este motivul pentru care aveți încredere când citiți „Monitorul”. De lăudaci este plină lumea. Ca regulă, nu am intervenit cu astfel de materiale în campaniile electorale: dacă scriem despre activitatea politicienilor vreme de patru ani, o lună de zile pot și ei să-și spună netulburați planurile atunci când ne cer votul.

Cu groază mă uit la viitorii noștri parlamentari: Federovici, perchiziționată de mascați acasă, la birou și la partid. Deocamdată a reușit să înlăture primejdia, dar securea i-a rămas deasupra capului. Budăi, bine atins de scandalul azilelor groazei. Lipă, care, cu tot respectul pentru trecutele ei performanțe sportive, e implicată în scandalul cu premiul pentru contabilul federației pe care o conduce, de sute de mii de euro. Iar cireașa de pe tort este șeful lor, Ciolacu, mai nou dovedit turist de lux al firmei Nordis, cea cu schema imobiliară cu o mulțime de păgubiți, care se vrea președintele nostru. Au trecut și oameni normali, inteligenți și competenți pe la PSD Botoșani: Mocanu, Baltă, Egner, Dolineaschi, ca să amintesc doar câțiva. Dar o asemenea adunătură de mediocri ca în prezent parcă n-a mai fost. Desigur, votul este liber, iar acest material nu reprezintă reclamă mascată făcută PNL, USR sau FD, care comunică deja cu dumneavoastră prin acest ziar, poate și pentru că au oameni noi și puși pe treabă, încă neatinși de mizeria politică. Votați dar cu cine doriți, dar alegeți cu grijă, urmează alți patru ani în care o să ne fie mai greu dacă ați uitat cumva cum a fost în ultimii patru.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
1.8kmh
100 %
mie
6 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la UE nu sunt, steaguri de pirați nu sunt, că ar fi negre, probabil vrea cineva niște autonomie.

EDITORIAL

Din când în când, după ce editorialele subsemnatului devin accesibile, se mai găsește câte un român verde să-mi atragă atenția că nu fac ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Îndreptând spre tâmplă arma, Ea i-a spus: „Asta ți-e karma! Dă-te Radule legat Ca să nu mori împușcat!” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...