Negustorie cu clădiri de patrimoniu – Dumitru MONACU, scriitor

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu, pe care proprietarii vor să le vândă municipalității. Este vorba de fosta cafenea „La negustori” situată vis a vis de bibliotecă și de o altă construcție din preajma Bisericii „Sfântu Gheorghe”. Ambele au fost evaluate de către deținători la 400 de mii de euro, sumă de care Primăria nu dispune, dacă e să luăm de bună afirmația lui Cosmin Andrei. Probabil ar fi fost interesantă o ofertă a Primăriei de plăti dublu față de suma cu care au fost achiziționate imobilele respective! Faptul că prima clădire este scoasă la vânzare de mulți ani și nimeni nu a dorit să o achiziționeze denotă faptul că valoarea ei a fost cu mult supraevaluată de către proprietar, care probabil este chitit pe o anume valoare sub care nu vrea nicidecum să coboare. Dar asta este treaba lui, treaba mea fiind analiza pe față și pe dos a unor asemenea daraveri cu impact direct asupra buzunarelor botoșănenilor. Nu am competența de a spune despre suma solicitată că este potrivită sau nu, dar pot lesne afirma că anumite clădiri din municipiu cu valoare de patrimoniu ar trebui să aibă un tratament cumva preferențial. Când afirm acest lucru nu mă refer nicidecum la faptul că în caz de vânzare trebuie achitată suma cerută, ci la cu totul altceva, și anume scutiri de impozite, parteneriate sau orice altă formă de ajutor care poate pune umărul la menținerea clădirii în stare bună atunci când proprietarul ei este la strâmtoare sau când respectiva construcție nu produce, ci mai mult consumă. Pe de altă parte, se știe foarte bine că statul (am inclus aici și municipalitatea!) în calitate de cumpărător este cu mult mai deschis la pungă decât privatul, care cântărește de multe ori oportunitatea tranzacției și valoarea ei. De ce se întâmplă asta, e foarte simplu. Cei ce reprezintă autoritatea (locală, centrală sau cum o mai fi!) și aprobă un asemenea târg nu dau banii din buzunarele lor, ci din ai obștii. Pe de altă parte, la nivel de consiliu local, decizia nu izvorăște nicidecum din conștiința consilierilor aleși, ci este deja luată la sediul de partid. În acest sens, m-au distrat cumva titlurile date de către unii confrați prin care specifică faptul că onor consilierii au refuzat tranzacția imobilelor istorice. Nu, dragilor, nu consilierii au refuzat, ci onor conducerile de partid. Oare chiar nu se știe că trupele de consilieri, înainte de ședință primesc directive clare pe linie politică despre ce și cum să voteze? Este măcar un consilier care să fie de capul lui acolo și nu obedient până la pământ partidului care l-a făcut om? Și dacă tot am atins subiectul clădirilor de patrimoniu din centrul istoric al Botoșaniului, nu pot trece peste o speță, o enigmă care ridică multe întrebări: aproape de clădirea „negustorilor” se află un fost sediu de partid, mare și impunător de parcă respectiva grupare ar avea peste 30 de procente, nu doar câțiva membri de partid. E vorba de clădirea în care a funcționat defunctul PNȚCD Botoșani. Probabil că respectiva construcție figurează a fi proprietatea partidului ținut în viață doar de ștampila lui Pavelescu. Oricum ar fi, orice proprietar ar avea, eu cred că municipalitatea ar trebui să își îndrepte privirea câțiva pași mai încolo de „La Negustori”, pe aceeași stradă 1 Decembrie 1918 unde „funcționează” de zeci de ani de zile o clădire părăsită. În orice oraș civilizat nu se poate să întâlnești în buricul lui, la câțiva metri distanță de kilometrul zero, clădiri de patrimoniu aflate în părăsire. Iată de ce disputa dintre consilierii locali ai Botoșaniului ar trebui să capete alte dimensiuni prin gândirea și implementarea unor măsuri de revitalizare a zonei. Până la urmă, nu îi plătim pe consilieri doar să fie portdrapele ale partidelor, ci pentru a-și pune mintea la contribuție și a găsi soluții la problemele urbei. Că de ridicat mâna în ședințe, nu e mare scofală, oricare dintre cei aproape o sută de mii de botoșăneni poate face asta. Pe de altă parte, Primăria nu poate să impună proprietarului ce și cum să facă în clădirea sa, dar are toate pârghiile ca fațada, curtea, gardul și tot ce se vede din exterior să arate bine și nu ca în filmele apocaliptice. Impunerea unui standard în ceea ce privește aspectul exterior al clădirilor din centrul istoric al Botoșaniului trebuie să constituie a fi un punct de referință în planul de revitalizare a acestei zone. Cu tact, inteligență și profesionalism pot fi deblocate toate căile spre acest deziderat, implicit aplanarea conflictului cu locuitorii din zonă, conflict ce a generat ecouri până la București. Revenind la amintitul standard, e musai să dau un contraexemplu, și anume clădirea din laterala bisericii „Uspenia” care, modernă, cu sticlă și beton se potrivește ca nuca de perete cu arhitectura zonei…