Recenta declarație a președintelui Nicușor Dan în legătură cu intenția de legiferare în CSAT a implicării SRI în procesul de combatere a corupției a stârnit valuri după valuri. Reînvierea „Binomului”, a „Statului Paralel” și alte asemenea formulări mai mult sau mai puțin inspirate au ținut titlurile unor publicații sau televiziuni. Din punctul meu de vedere, o colaborare bazată (doar!) pe furnizarea de informații utile în depistarea și stoparea cazurilor de corupție nu poate fi decât benefică pentru o societate afectată grav de această maladie. Repet, informările serviciului de profil trebuie să conțină date concrete și la obiect nu cu cine s-a culcat managerul firmei X sau ce formațiune politică susține patronul firmei Y. Spun asta întrucât, după cum bine se știe, de foarte multe ori „strângătorii” de informații se bagă cu cizmele în domenii tabu ale vieții private a individului, intervenții care nu au nici în clin și nici în mânecă cu rolul foarte clar al acestei instituții în economia unui joc democratic și corect al țării. Așadar, consider că o colaborare între instituții în scopul vindecării cancerului numit corupție este nu numai corectă dar mai ales extrem de necesară în condițiile de azi. Se știe foarte bine că țările democratice unde oamenii nu cad de pe la balcoane și nu consumă ceaiuri ciudate, cetățenii, din proprie inițiativă sună la poliție sau prin alte locuri ori de câte ori zăresc prin zona locuinței lor ori un individ suspect ori vreo acțiune dubioasă. Se poate numi această treabă, „ciripeală” sau „sifonare” așa cum o catalogăm noi, românii? Eu cred că nu! Problema mare în România în ceea ce privește activitatea SRI-ului derivă din păstrarea (încă!) a unor metehne din vremurile apuse, atunci când nu erau în slujba poporului ci împotriva lui, acționând doar în interesul celor aflați la putere, adică Ceaușescu și ai lui lingăi. În contextul vremurilor care au fost, citeam zilele acestea într-o publicație online botoșăneană despre trecutul de turnător al medicului Radu Malancea, trecut dovedit în justiție, la Curtea Supremă. Ei bine, aici am de făcut o remarcă extrem de importantă. Se știe că înainte de 1989, absolut toți oamenii de valoare ai acestei țări erau curtați, sub o formă sau alta, de către securiști pentru a-i face ori informatori ori ofițeri sub acoperire. La fel s-a întâmplat probabil și în cazul medicului botoșănean. Problema colaboratorilor securității trebuie privită însă total diferit de la un caz altul, funcție de conținutul și natura informațiilor furnizate. Astfel, după părerea mea, nu putea intra la capitolul informatori Mona Muscă de exemplu, care lucra cu studenți străini și le monitoriza cumva șederea în România. Dimpotrivă, distinsa doamnă (că da, eu o consider un monument de distincție și bun simț!) a lucrat în interesul patriei din moment ce atunci în România erau prezenți oameni din zone de conflict unde teroriștii acționau cu mult sârg pentru a atrage atenția lumii asupra problemelor sau pozițiilor lor. Într-un asemenea context ar fi trebuit tratate cazurile de „ciripeală” sau „sifonare”. Adică românașii care au informat despre fapte antisociale, despre corupție ș.a.m.d. nu pot sub nicio formă puși alături cu trepădușii care îi raportau pe cei care spuneau bancuri politice, pe cei care ascultau Europa Liberă sau pe cei care își exprimau disprețul și dezacordul față de politicile tâmpite ale lui Ceaușescu și ai lui ciraci. Și cine putea furniza cel mai bine date despre profilul turnătorilor dacă nu instituția care gestiona și gestionează acest proces, adică SRI. Pentru că dosarele complete la ei se află, nu în Hala Centrală. Iată de ce rămân la ideea că în această pseudo operațiune de albire sau înnegrire a unor oameni, instituția menționată trebuia, cu documente, să confirme sau să infirme catalogarea unui cetățean drept turnător sau om cu simț civic. Pentru că așa numesc eu o persoană care informează autoritățile despre fapte de corupție, despre violență, despre eventuale cataclisme sociale: cu simț civic. Delimitarea dintre aceștia și turnători este extrem de clară. Turnătorii au scris și vor scrie despre cine cu cine și-o trage, despre ce afinități politice, sexuale, religioase sau de altă natură are subiectul, despre modul în care gândește, despre concepțiile lui despre lume și viață. De fapt și la urma urmei, turnătorii în România nu sunt decât niște violatori netrebnici, în serie, a vieții private a individului. Și dacă credeți cumva că cei din servicii nu sunt de acord cu acest gen de informații, vă înșelați amarnic. Toate informațiile confidențiale legate de personalitatea individului sunt folosite, uneori vădit, alteori la vedere, alteori subliminal de către indivizi ariviști și rapace care nu ar trebui să fie pe statele de plată alimentate cu bani foarte mulți de la noi, cei mulți și…„scriși” de către turnători. În concluzie, nu orice colaborator al securității se numește turnător și nici contestatarii ei nu se pot numi din oficiu, sfinți. Depinde de la caz la caz!
