Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și nivelul la care ne bălăcim noi, ca societate la modul general, dar și la nivel individual. Exercițiul de mobilizare în cadrul căruia „recruții” au fost trimiși la altă adresă și nu numai, explozia blocului din Rahova, „revolta” magistraților de la CCR care, deloc surprinzător, au respins legea care modifică pensiile din sistem, toate acestea sunt cât se poate de reprezentative pentru România. Statul român nu e capabil să gestioneze nimic, fie că e vorba despre situații reale sau planificate. Știm cu toții care e refrenul deszăpezirilor ratate: iarna ne-a luat pe nepregătite. Ce contează că ninge în ianuarie? Cu schimbările astea climatice nu mai e normal să ningă în ianuarie, la fel cum, în varianta clasică, nu era normal să avem zăpadă în aprilie.
Anunțat cu ifosele și dezmințirile de rigoare, exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25 s-a dovedit a fi un fiasco din foarte multe puncte de vedere. Unii rezerviști au fost trimiși la altă adresă, alții s-au plâns – și pe bună dreptate – că nimeni nu i-a întrebat de problemele de sănătate înainte să se prezinte la „concentrare” și lista poate continua. Partea proastă e că exercițiul de mobilizare a fost făcut să fie, nu să-i învețe pe rezerviști ceva. Cică s-a tras la țintă, dar în multe cazuri nimeni nu s-a obosit să facă punctajul. Am bifat și activitatea asta, putem să ne retragem la casele noastre.
În contextul războiului din vecini, dar și a contextului politic internațional, lehamitea asta românească pute rău de tot și duce cu gândul la ce s-a întâmplat în Marele Război când, după doi ani de neutralitate armată, România a intrat în luptă complet nepregătită. Soldați prost instruiți, armament de calitate inferioară și muniție pe sponci. Atât s-a putut atunci, atât se poate acum. Concentrare pentru o zi, tras la țintă, halit la popotă și gata, s-a revitalizat adunătura de rezerviști. Sper din toată inima să nu aflăm cât anume valorează educația asta militară cu adevărat, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Și în cazul blocului care a sărit în aer, autoritățile au reușit să se acopere de penibil; mai lipsea să se invoce scuza cu „a explodat prin surprindere”. După explozie s-a intervenit la mod de amatori, iar locatarii din apartamentele afectate și-au petrecut noaptea pe la rude, prieteni sau necunoscuți care au sărit în ajutor. Încă există oameni cu suflet mare în țara asta, așa că proporțiile dezastrului au fost cât de cât limitate. Cum se poate, ca stat, care mulgi cetățeanul cu taxe și impozite, să nu ai la pregătite câteva zeci de locuri de cazare pentru cei afectați de astfel de evenimente? Cum pot susține șefii anumitor instituții că puteau face față unui potop de 160 litri pe metrul pătrat cât timp nu au putut caza niște amărâți? La simulare totul iese perfect, dar când apare un astfel de incident, vedem că, în realitate, e numai gura de șefi.
Autoritățile sunt praf și pulbere și la capitolul comunicare. În locul unor experți, în studiourile televiziunilor de partid au fost chemați să-și dea cu părerea aceeași „specialiști în toți și în toate”. De fapt, au fost lăsați să-și dea cu părerea, că nu dau semne că ar fi fost plecați vreodată. Ecaterina Andronescu, Anton Hadăr și alții de teapa lor nu sunt specialiști, sunt doar niște trăncănitori de profesie, care vorbesc în necunoștință de cauză.
Instituțiile nu mai funcționează – de fapt au funcționat vreodată? – ca structuri de protecție, ci cel mult ca relicve ale unui timp ce trebuie uitat, populate cu o faună prost instruită, incapabilă să reacționeze așa cum o cer urgențele adevărate. Timpul trece, leafa merge… Un refren nepieritor.
Sar blocurile în aer, ard spitalele, cad podurile și comunicatul oficial e același „am intervenit prompt și profesionist”, iar trăncănitorii de serviciu bagă și ei placa cu „bine că nu a fost mai rău”. Nimeni nu e tras la răspundere, că de! era loc și de mai rău și „așa a fost să fie”, te pui tu cu soarta?
Statul român nu mai e un furnizor de servicii publice, ci cel mai mare producător de scuze jenante. Conferințe, planuri strategice, grafice și declarații… Atât s-a putut, nu-i așa?
