miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăInternaționalPresiuni pentru accelerarea Brexit-ului

Presiuni pentru accelerarea Brexit-ului

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut ieri Marii Britanii să declanşeze ieşirea din Uniunea Europeană „cât mai curând posibil”, relatează Agerpres.

Donald Tusk se află la Londra pentru prima sa întâlnire bilaterală cu premierul britanic Theresa May. Ea a declarat că Marea Britanie nu va activa Articolul 50, care declanşează procedurile de ieşire din UE, în acest an pentru a oferi timp guvernului să se pregătească. „Sunt conştient că acest lucru nu este uşor, însă sper că sunteţi gata să demaraţi procesul de ieşire din UE cât mai curând posibil”, i-a spus el Theresei May la începutul întrevederii lor la Downing Street.

„Scopul nostru este de a stabili relaţii cât mai strânse între UE şi Marea Britanie. Mingea se află în terenul Marii Britanii”, a scris Tusk pe Twitter, estimând că este „în interesul tuturor să se înceapă negocierile cât mai curând posibil”.

Potrivit unor surse din cadrul UE, Consiliul European doreşte ca Londra să invoce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona până în mai 2017, pentru ca ţara să nu mai fie membră a UE în timpul alegerilor europene din mai 2019. Odată Articolul 50 activat, Marea Britanie va dispune de doi ani pentru a negocia termenii plecării sale din UE şi pentru a părăsi blocul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...