O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Campioana mondială la 200 metri spate din 1998 şi vicecampioana olimpică din 2000, Roxana Mărăcineanu, născută în 1975 la Bucureşti, a fost numită, marţi, ministru al Sporturilor în Guvernul francez, în locul Laurei Flessel.

Roxana Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, la Bucureşti şi a emigrat în Franţa în 1984. În 1998, la Perth, Roxana Mărăcineanu a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit tilul mondial la nataţie. În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu.

Din 2004, când s-a retras din activitatea sportivă, Roxana Mărăcineanu a fost consultant la posturi TV şi a îmbrăţişat şi o carieră politică, fiind consilier regional în Île de France (regiunea Parisului). Ea este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger.

Campioana mondială la 200 metri spate din 1998 şi vicecampioana olimpică din 2000, Roxana Mărăcineanu, a acordat în 2017 un interviu emoţionant pentru Le Parisien, în care povesteşte cum ea şi familia ei au fugit în Franţa, cum a fost certată de antrenorul ei francez pentru că a purtat o cască primită de la o înotătoare română şi cum a considerat că imnul intonat Dianei Mocanu la Sydney a fost şi pentru ea.

Se numea <Libertate>… La finalul verii din 1984, acest vas <mare ca o clădire> a purtat-o pe românca Roxana Mărăcineanu de nouă ani în portul bun. Cel din Marsilia. 

„Trăiam la Bucureşti şi tatăl meu a fost trimis la Alger cu serviciul (n.r. – era inginer de lucrări publice). Mama mea şi fratele meu i s-au alăturat, apoi a fost rândul meu în timpul vacanţelor şcolare. Şi în momentul revenirii, în loc să luăm zborul spre România, ne-am îmbarcat pentru Franţa… Nu înţelegeam cu adevărat ce se se întâmplă. Am cerut azil politic, nu puteam merge la hotel, nu cunoşteam pe nimeni la Paris şi am dormit câteva nopţi în maşina noastră Renault 16. Dar pentru noi era o aventură, era amuzant, nu avea nimic trist…”, a povestit ea.

În Bretania, la Riec-sur-Belon, într-un complex de agrement transformat în turn Babel, tânăra a învăţat franceza şi şi-a cultivat dragostea pentru limbile străine (vorbeşte cinci).

„Locuiam într-o cabană, în plină natură. Pentru noi, era un loc magic. Dar în fiecare seară plângeam în patul meu pentru că nu înţelegeam ce se întâmplă şi voiam să mă întorc la mine…”, a continuat Roxana Mărăcineanu.

După un an, tatăl Roxanei şi-a găsit de lucru la Blois. Apoi la Mulhouse, unde adolescenta va începe adevărata ei carieră în bazine.

„Începusem gimnastica la Bucureşti, dar era foarte greu şi am fost îndrumată către nataţie. Doi ani am întreupt activitatea până am ajuns la clubul din Mulhouse. A fost clar de la început că nu trebuia să mă mai consider româncă. Într-o zi, la un concurs în Alsacia, o înotătoare română mi-a oferit casca ei. Am fost foarte bucuroasă şi am purtat-o la încălzire. Lionel (n.r. – Lionel Horter, antrenorul ei) a înnebunit şi mi-a ordonat să o scot. Am înţeles că era o chestiune pe care trebuia să o cultiv în grădina mea secretă. Totul a ieşit în evidenţă odată ce am câştigat (n.r. – primul aur mondial francez la nataţie). Jean-Marie Le Pen m-a dat ca exemplu de străin integrat. Această dezbatere mă depăşea complet”, şi-a amintit fosta sportivă.

Doi ani mai târziu, la JO de la Sydney, ea a cucerit argintul, după o româncă, Diana Mocanu: „Psihic, cariera mea m-a ajutat să fiu cea mai bună, m-a scos dintr-o echipă a Franţei care stagna. Reversul medaliei a fost că, atunci când a trebuit să concurez împotriva unei românce, nu am fost capabilă să o înving. Nu am putut fi niciodată atât de emoţionată ascultând imnul român pe podium (n.r. – Roxana suspină). Nu îmi era destinat, dar l-am luat ca fiind şi pentru mine.”

După căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu în 1989, Roxana şi-a refăcut legătura cu rădăcinile ei. „M-am întors în România cât de repede am putut, mergeam în vacanţele de vară. Nu am mai fost un timp, apoi am început din nou să merg împreună cu cei trei copii ai mei (n.r. – Nina, opt ani, Cleo, şase ani şi Kimi, un an şi jumătate). Vreau ca ei să cunoască această parte din ei. Sunt în întregime româncă şi în întregime franceză. Am fost flatată să merg la Elysee sau să primesc o scrisoare de la preşedintele Chirac, dar doar în calitate de sportiv. Ceea ce rămâne din ceea ce am trăit sunt aniversările şi sărbătorile de Crăciun în familiile care ne-au primit la Riec, momentele petrecute cu ei. Asta te marchează…”

Fosta înotătoare face o comparaţie între imigranţii de astăzi din Franţa şi cei din vremea când e ajuns în Hexagon.

„Pentru mine, Franţa este o ţară gazdă. Este imaginea pe care o aveau părinţii mei: au venit pentru asta şi nu au fost dezamăgiţi. Astăzi, mulţi vin şi sunt dezamăgiţi. Am impresia că am fost răsfăţaţi de cei care ne-au primit atunci, iar asta mi-a permis să fiu cine sunt astăzi. Dar lucrurile s-au schimbat mult. M-a durut inima când am fost la prefectură pentru permisul de conducere şi i-am văzut pe cei care făceau cozi cu zilele pentru un act, fără a avea nici măcat un pahar de apă. Au trecut părinţii mei prin aşa ceva şi eu am uitat? Nu cred. Cei care vin astăzi nu au şansa noastră. Franţa poate fi în acelaşi timp atât de primitoare, dar şi atât de rece”, a afirmat ea.

Roxana Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, la Bucureşti şi a emigrat în Franţa în 1984. În 1998, la Perth, Roxana Mărăcineanu a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit tilul mondial la nataţie. În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu.

Din 2004, când s-a retras din activitatea sportivă, Roxana Mărăcineanu a fost consultant la posturi TV şi a îmbrăţişat şi o carieră politică, fiind consilier regional în Île de France (regiunea Parisului). Ea este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger.

4 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...