marți, martie 19, 2024
AcasăInternaționalPreşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, suspendat din funcţie pentru a patra oară

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, suspendat din funcţie pentru a patra oară

Curtea Constituţională din Republica Moldova a decis luni suspendarea temporară din funcţie a preşedintelui Igor Dodon, pentru a patra oară, după ce acesta a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a doi miniştri, relatează Unimedia şi Radio Chişinău.

Preşedintele Igor Dodon a refuzat să semneze decretul de numire în funcţie a Silviei Radu şi a lui Nicolae Ciubuc, propuşi pentru Ministerul Sănătăţii şi al Agriculturii în Guvernul condus de premierul Pavel Filip.

În urma suspendării temporare din funcţie, cele două decrete vor fi semnate de prim-ministrul Pavel Filip sau de preşedintele Parlamentului, Adrian Candu.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a criticat decizia luată de Curtea Constituţională.

„Igor Dodon consideră că Silvia Radu şi Nicolae Ciubuc nu deţin competenţele necesare de a ocupa această funcţie. De asemenea, dumnealui nu i s-a prezentat niciun document cu anumite detalii privind aceste două candidaturi. I s-a spus doar numele acestora. Această sesizare este un atac direct la funcţia lui Igor Dodon”, a declarat purtătorul de cuvânt, Maxim Lebedinschi.

De asemenea, Maxim Lebedinschi a pus la îndoială competenţa celor doi deputaţi care au sesizat Curtea Constituţională, contestând dreptul lor de a face acest lucru.

„Dacă Pavel Filip nu a solicitat acest lucru, atunci nu era necesar. Cu ce scop au solicitat cei doi deputaţi PD acest lucru Curţii Constituţionale?”, a declarat purtătorul de cuvânt.

„CC a fost utilizată ca instrument într-o luptă politică. În funcţie de miniştri ar trebui (să fie, n. red.) persoane integre, cu studii şi responsabile. Ne pare rău. Doi deputaţi nu au avut dreptul să iniţieze o astfel de sesizare. Noi nu înţelegem, de când doi deputaţi sunt vocea prim-ministrului?”, a adăugat acesta.

Sesizarea a fost făcută vineri de un grup de deputaţi ai Partidului Democrat, pe motiv că preşedintele a refuzat deja de două ori semnarea decretului de învestire în funcţie.

Conform Constituţiei din Republica Moldova, preşedintele are voie să respingă propunerile de ministru o singură dată.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...