spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăInternaționalPosibil ATAC CHIMIC la sediul Facebook: Patru clădiri evacuate

Posibil ATAC CHIMIC la sediul Facebook: Patru clădiri evacuate

Patru clădiri ale companiei Facebook au fost evacuate luni, iar două persoane sunt suspectate că ar fi fost expuse la substanţa toxică sarin, după primirea unui pachet, a anunţat un oficial din oraşul Menlo Park, California, unde compania îşi are sediul, informează agenţia Reuters.

Cele două persoane care au intrat în contact cu pachetul suspect nu prezintă simptome de expunere la sarin, a declarat Jon Johnston, şeful serviciului de pompieri din oraşul Menlo Park.

Oficialul a precizat că toate pachetele primite sunt în mod standard testate, iar în cazul unui pachet au fost depistate presupuse urme ale substanţei sarin.

Anthony Harrison, un purtător de cuvânt la Facebook, a declarat că firma a evacuat patru clădiri.

„Autorităţile nu au identificat încă substanţa găsită”, a precizat Harrison.

Potrivit Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), sarinul este un agent chimic toxic sub formă lichidă şi este inodor, incolor şi insipid. Substanţa se poate evapora şi provoacă simptome în doar câteva secunde relatează agenţia The Associated Press.

O picătură de sarin pe piele poate cauza transpiraţie excesivă şi spasme musculare, iar expunerea la doze mari poate duce la paralizie şi stop respirator.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...