duminică, septembrie 24, 2023
AcasăInternaționalDonald Trump s-a întors la Casa Albă

Donald Trump s-a întors la Casa Albă

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost externat luni seară, după doar trei zile petrecute în spital, și s-a întors la Casa Albă.

În balconul reședintei sale, Trump și-a scos masca, pentru ca fotoreporterii și cameramanii să aibă imagini bune cu el. A pus masca în buzunar și așa a intrat în clădire, deși, oficial, încă este bolnav de COVID-19.

Potrivit celor de la NBC, Donald Trump va rămâne la reședința sa cât timp este tratat pentru virus, nu în aripa de Vest, unde se află birourile prezidențiale. Nu se știe cât de mare este focarul de COVID de la Casa Albă și nu este clar nici cât de gravă este forma pe care a făcut-o liderul american.

„Nu vă temeţi de Covid ”

La câteva ore după revenirea la Casa Albă, Trump a transmis un mesaj în care le recomandă americanilor să nu se teamă de virus și să iasă din case.

Mă simt foarte bine. Nu vă temeţi de Covid şi nu îl lăsaţi să vă domine viaţa! Am dezvoltat în timpul Administraţiei Trump, medicamente şi cunoştinţe medicale extraordinare. Mă simt mai bine ca acum 20 de ani”, a spus Trump

„Avem cea mai măreaţă ţară din lume. Ne întoarcem la treabă. Eu voi fi în faţă. Ca lider al vostru trebuia s-o fac. Ştiam că există acest pericol, dar a trebuit s-o fac. Există un risc, un pericol, dar asta este OK. Acum mă simt mai bine. Poate sunt imun, nu ştiu. Dar nu-l lăsaţi să vă domine vieţile. Ieşiţi! Aveţi grijă! Avem cele mai bune medicamente din lume. Toate obţinute în scurt timp. Şi sunt toate pe cale să fie aprobate, iar vaccinurile vor veni din clipă în clipă”, a adăugat el.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.2 ° C
20.6 °
18.2 °
85 %
2.2kmh
53 %
Dum
19 °
lun
29 °
mar
29 °
mie
28 °
joi
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când îți place prea tare ce scrie pe bord, nu mai are importanță unde parchezi.

EDITORIAL

M-am înfiorat ascultându-l pe Ciolacu, fantele de Buzău devenit prim – ministru, cum declamă pe sticlă: impozităm luxul și viciul și averea, scădem numărul...

EPIGRAMA ZILEI

Cred că are râie, vara Unei cunoștințe dragi C-o mănâncă subsuoara Din ... nădragi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...