miercuri, iulie 2, 2025
AcasăInternaționalVaccinul Pfizer împotriva Covid a fost autorizat şi în SUA

Vaccinul Pfizer împotriva Covid a fost autorizat şi în SUA

SUA au devenit vineri seară a șasea țară care dă undă verde serului dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) a fost presată de administrația Donald Trump pentru a grăbi autorizarea, scrie New York Times. Statele Unite ale Americii au dat vineri seară undă verde pentru administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, deschizând calea pentru o campanie masivă de vaccinare în toată ţara.

Prima administrare ar putea fi efectuată, după cum a promis preşedintele în exerciţiu Donald Trump, în mai puţin de 24 de ore, relatează AFP, citată de Agerpres. Decizia, scrie presa americană, a fost luată sub presiunea exercitată de administrația de la Casa Albă.

Potrivit unui înalt oficial american, șeful de cabinet de la Casa Albă, Mark Meadows, i-a spus șefului FDA Stephen Hahn că poate începe să își caute un nou job, dacă agenția nu autorizează vaccinul până vineri, potrivit New York Times. Cum acest lucru s-a întâmplat, președintele Donald Trump s-a grăbit să își anunțe victoria.

„Astăzi ţara noastră a realizat un miracol medical”, a spus Donald Trump într-un scurt videoclip postat pe Twitter. ”Am început deja să trimitem vaccinul către toate statele” din ţară, a adăugat el. „Primul vaccin va fi administrat în mai puţin de 24 de ore”, a spus el.

Coronavirusul a ucis 292.000 de persoane în SUA, care traversează în aceste momente un nou val epidemic agresiv. Miercuri, bilanțul deceselor zilnice a ajuns la un nivel fără precedent: peste 3.000 de persoane au murit. Statele Unite devin astfel a şasea ţară care aprobă vaccinul Pfizer/BioNTech, după Regatul Unit, Canada, Bahrein, Arabia Saudită şi Mexic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...