vineri, martie 29, 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie a pregătit nave militare, pentru a-și proteja zonele de pescuit

Marea Britanie a pregătit nave militare, pentru a-și proteja zonele de pescuit

Marea Britanie își ia măsuri în cazul unui eşec al negocierilor cu UE privind relaţiile comerciale post-Brexit. Patru nave de patrulare ale Royal Navy vor fi pregătite de la 1 ianuarie să protejeze zonele de pescuit din apele britanice în cazul unui „no-deal”, scrie Agerpres, care citează Reuters. Respectivele nave vor avea dreptul să oprească, să controleze şi să sechestreze orice navă de pescuit din UE care intră în zona economică exclusivă a Regatului Unit, care se poate întinde până la o distanţă de 320 de kilometri de ţărm.

„Am muncit mult pentru a ne asigura că suntem pregătiţi pentru orice eventualitate”, a declarat publicaţiei The Guardian o sursă din Royal Navy.

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil „no deal”, industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe premierul Boris Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit „va prelua înapoi controlul”. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.

„Probabilitatea unui ‘no deal’ este mai mare decât a unui acord”

Negocierile, în pragul eșecului Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis vineri liderilor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, că probabilitatea unui acord asupra viitoarelor relaţii comerciale cu Regatul Unit este foarte mică, transmit Reuters şi AFP. Şefa executivului comunitar a vorbit despre Brexit mai puţin de 10 minute în a doua zi a summitului UE. ”Situaţia este dificilă. Principalele obstacole rămân”, a spus Ursula von der Leyen. ”Probabilitatea unui ‘no deal’ este mai mare decât a unui acord. Vom vedea până duminică dacă este posibil un acord”, a adăugat ea.

Declaraţiile şefei executivului european urmează celor făcute joi de premierul britanic Boris Johnson, care a apreciat că există o ”posibilitate solidă” ca negocierile dintre UE şi Londra să eşueze. Cei doi lideri s-au întâlnit miercuri, la Bruxelles, pentru a încerca să deblocheze negocierile. Ei nu au reuşit să ajungă la un compromis şi au stabilit ca duminică să decidă ”viitorul” tratativelor, cu mai puţin de trei săptămâni înaintea încheierii perioadei de tranziţie.

Între timp, la Bruxelles continuă discuţiile între negociatorul-şef al UE în acest dosar, Michel Barnier, şi cel britanic, David Frost.

Viitorul relațiilor comerciale UE-Marea Britanie

Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi uniunea vamală ale UE la 31 decembrie. În cazul absenţei unui acord, viitoarele schimburi comerciale între UE şi Londra se vor face conform regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, sinonime cu taxe vamale şi cote. Principalele puncte de divergenţă care împiedică ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit sunt regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice. Franţa a ameninţat că s-ar putea opune prin veto unui acord dacă nu va fi menţinut acest acces.

În perspectiva absenţei unui acord, Comisia Europeană a publicat joi măsuri de urgenţă în materie de pescuit şi transport rutier şi aerian care vor fi aplicabile de la 1 ianuarie 2021 dacă până la finalul acestui an nu este convenit niciun acord cu Londra. ”Obiectivul acestor măsuri de urgenţă”, care nu vizează decât sectoarele care ar fi ”afectate într-o manieră disproporţionată de un ‘no deal’, este de a acoperi perioada în care nu este în vigoare un acord. Dacă nu intră în vigoare niciun acord, (măsurile de urgenţă) iau sfârşit după o perioadă determinată”, a explicat executivul comunitar.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...