sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalItalia considerată „zonă roșie” în perioada sărbătorilor

Italia considerată „zonă roșie” în perioada sărbătorilor

Italia se alătură ţărilor europene care înăspresc măsurile anti-COVID în perioada sărbătorilor. Premierul Giuseppe Conte a anunțat vineri seară că toată Italia va fi considerată zonă roșie între 24 decembrie și 6 ianuarie. Asta înseamnă că va fi interzisă ieșirea din case pentru alte motive decât deplasarea la muncă sau urgențele medicale.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Mai mult, magazinele neesențiale, restaurantele și barurile se vor închide, la fel și saloanele cosmetice.

Supermaketurile și farmaciile rămân deschise însă doar până la ora 21:00.

În plus, este interzisă deplasarea între regiunile italiene.

În ceea ce privește numărul de invitați, italienii vor putea primi în case maximum două persoane care nu locuiesc cu ei, doar între orele 5:00 și 22:00.

Ţară crunt lovită în primul val al epidmiei, Italia renunțase luna aceasta la mare parte din restricțiile impuse în toamnă, după ce numărul de cazuri de îmbolnăviri a început să scadă. Dar specialiștii erau îngrijorați: imediat după relaxare, străzile s-au umplut imediat de lume, așa că era de aşteptat ca Italia să urmeze exemplul Germaniei cu o carantină totală de sărbători.

Presa din Peninsula a scris că la nivelul guvernului se discuta ca toată ţata să fie declarată zonă roşie de sărbători, cu cel mai sever nivel de restricții, tocmai pentru a evita un al treilea val în ianuarie.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...