spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăInternaționalOlanda a suspendat zborurile dinspre Marea Britanie

Olanda a suspendat zborurile dinspre Marea Britanie

Guvernul de la Haga a suspendat, duminică, toate zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie până pe 1 ianuarie. Decizia a fost luată după descoperirea în Olanda a unui caz de contaminare cu noua tulpină de COVID-19 identificată în Regatul Unit, informează AFP, citată de Agerpres.

Ministerul olandez al Sănătăţii „recomandă ca orice introducere a acestei variante a virusului provenind din Marea Britanie să fie limitată pe cât posibil prin limitarea şi / sau controlul circulaţiei pasagerilor provenind din Marea Britanie”.

În acest moment, cazul descoperit în Olanda se află în cercetare. Ancheta se desfășoară în colaborare cu serviciul municipal de sănătate (GGD) și va analiza cine este persoana în cauză, circumstanțele în care a fost infectată și dacă există alte cazuri cunoscute.

Ofițerul medical șef al Angliei, Chriss Whitty, a anunțat, sâmbătă, că noua tulpină de coronavirus identificată în Regatul Unit se poate răspândi mai repede. Cercetătorii încearcă să afle dacă aceasta produce o rată mai mare a mortalității.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...