sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalBilanțul alunecărilor de teren din Norvegia a ajuns la patru morți și...

Bilanțul alunecărilor de teren din Norvegia a ajuns la patru morți și șase dispăruți

Numărul deceselor confirmate în urma alunecării de teren care s-a produs la 30 decembrie 2020 într-o localitate din apropiere de Oslo, din Norvegia a ajuns, sâmbătă, la patru, după ce încă un corp a fost găsit sub dărâmături, au anunțat autoritățile.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Am descoperit o nouă persoană moartă. Era în aceeaşi zonă ca şi al treilea corp. Am scos cele două corpuri”, a declarat un oficial al poliţiei într-o conferinţă de presă.

Operațiunile de căutare a încă șase dispăruți continuau și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, relatează AFP, preluată de Agerpres. Inițial, au fost dați zece dispăruți,  între care și doi copii cu vârsta de 2 şi respectiv 13 ani.

O vastă alunecare de teren s-a produs în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Ask, din municipalitatea Gjerdrum, la nord-est de Oslo, înghițind mai multe case. Zece persoane au fost rănite, între care una grav. Echipele de salvare sunt de părere că ar mai putea găsi supravieţuitori în „buzunarele de aer” din clădirile încă parţial intacte.

Brigada canină a semnalat diferite locuri în zona unde salvatorii vor acţiona. Unul din câinii care participa la operaţiuni a fost rănit în timpul căutărilor.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...