sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalPapa Francisc a ajuns în Irak. Este prima vizită a unui suveran...

Papa Francisc a ajuns în Irak. Este prima vizită a unui suveran pontif în această țară

Papa Francisc a sosit, vineri, în Irak, în prima vizită a unui suveran pontif în această țară și în prima sa vizită internațională de la începutul pandemiei de coronavirus.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Din cauza coronavirusului dar și din cauza temerilor legate de securitate, această vizită reprezintă cea mai „periculoasă” călătorie a Papei Francisc. În vârstă de 84 de ani, suveranul pontif a insistat să efectueze această călătorie pe care a numit-o o „datorie”.

„Este o călătorie emblematică și este o datorie pe care o am față de o țară care a fost martirizată atâta vreme”, a spus Papa. El a adăugat că irakienii creștini „nu mai pot fi dezamăgiți a doua oară”, făcând referire la o călătorie planificată dar anulată a Papei Ioan Paul al II-lea, din 1999. Atunci, discuțiile între Vatican și liderul irakian de atunci, Saddam Hussein, au eșuat.

Papa vine în Irak pentru a oferi sprijin comunității creștine foarte mici din țară, o comunitate care s-a micșorat din ce în ce mai mult în ultimii ani, în condițiile instabilității generalizate din această regiune a Orientului Mijlociu. De asemenea, Papa va lucra și la comunicarea și dialogul inter-religios.

În cele două decenii de la anularea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, comunitatea creștină din Irak, una dintre cele mai vechi din lume, a scăzut de la 1,4 milioane de membri, la aproximativ 250.000, adică mai puțin de 1% din populație.

În jur de 10.000 de soldați irakieni au fost desfășurați pentru a îl proteja pe Papa Francisc.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...