luni, decembrie 2, 2024
HomeInternațional„Nomadland”, marele câștigător al Premiilor Oscar 2021

„Nomadland”, marele câștigător al Premiilor Oscar 2021

Lungmetrajul „Nomadland” a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 93-a ediţii a galei de decernare a premiilor atribuite de Academia de film americană (AMPAS), transmite Agerpres. De asemenea, Chloe Zhao („Nomadland”) a devenit cel mai bun regizor, iar Frances McDormand („Nomadland”) cea mai bună actriță în rol principal.

Chloe Zhao este a doua femeie din istoria Oscarurilor care a fost distinsă cu premiul pentru cea mai bună regie. Frances McDormand a interpretat rolul unei femei sărace în „Nomadland”, nevoită să trăiască în rulotă după ce și-a pierdut jobul, soțul și locuința.

Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 9.000 de membri ai Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS).

Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Dolby Theatre şi gara Union Station din Los Angeles. Gala a fost transmisă în direct de postul american ABC şi a fost difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

„Colectiv” a ratat premiul pentru documentar

N-a fost să fie anul acesta cu ”Colectiv”. Academia americană a preferat să acorde premiul pentru cel mai bun lungmetraj documentar filmului My Octopus Teacher”. Filmul arată cum, în 2010, Foster a început să facă scufundări în zona False Bay, lângă Cape Town, Africa de Sud. El întâlnește o tânără caracatiță curioasă care i-a atras atenția și decide să o urmărească vreme de un an pentru a-i câștiga încrederea. În film, Foster descrie impactul resimțit de această relație dezvoltată de el cu caracatița. Câștigătorul concurase la premiu cu „Colectiv”, „Crip Camp”, „The Mole Agent” și „Time”.

Anthony Hopkins, cel mai bătrân câștigător al galei

Jucând de-a lungul unei cariere impresionante în rolul de criminal în serie canibal, papă sau președinte al SUA, legendarul actor Anthony Hopkins a devenit cel mai bătrân câștigător al unui premiu Oscar. La vârsta de 83 de ani Hopkins a devenit cel mai în vârstă actor care a câștigat prestigiosul premiu, distincția venind la aproape trei decenii după Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru jucarea criminalului în serie Hannibal Lecter în „Tăcerea Mieilor”.

Absent de la ceremonie, actorul britanic a fost „încoronat” de data aceasta pentru interpretarea unui bătrân ce începe să sufere de demență în „The Father” („Tatăl”), peliculă care i-a adus dramaturgului și romancierului francez Florian Zeller premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Propria fiică, membri ai cercului său de prieteni și chiar apartamentul în care locuiește devin de nerecunoscut pentru Hopkins în acest lungmetraj cu nuanțe ocazionale de thriller. Bărbatul pe care îl interpretează are același prenume ca și el, Anthony, și aceeași dată de naștere, 31 decembrie 1937.

„A fost în regulă să joc un bătrân deoarece sunt bătrân”, a glumit actorul în timpul unui interviu acordat The Times. Însă rolul, care i-a adus și un premiu Bafta, și-a lăsat amprenta asupra sa.

„M-a făcut mai conștient cu privire la mortalitate și fragilitatea vieții și am ajuns să îi judec mai puțin pe oameni. Toți suntem fragili, cu toții suntem deteriorați”, a relatat acesta, adăugând că filmul i-a amintit de ultimele zile ale tatălui său.

„Știu cum se simțea la sfârșit. Teama. Melancolia de nedescris, tristețea și singurătatea. Toți ne prefacem că nu suntem singuri, însă suntem cu toții singuri. Succesul este bun, este o modalitate de a supraviețui, dar în final suntem disperat, disperat de singuri”, a declarat acesta pentru „The Times”.

De asemenea pictor, pianist și compozitor renumit, sir Anthony Hopkins (a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în 1993), actorul născut în Țara Galilor se bucură și de o memorie acustică excepțională.

Lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2021

– Cel mai bun film: „Nomadland”

– Cel mai bun regizor: Chloe Zhao („Nomadland”)

– Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins („The Father”)

– Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Nomadland”)

– Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah”)

– Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn („Minari”)

– Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Another Round” (Danemarca)

– Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul”

– Cea mai bună scenografie: „Mank”

– Cel mai bun scenariu adaptat: „The Father”

– Cel mai bun scenariu original: „Promising Young Woman”

– Cea mai bună imagine: „Mank”

– Cel mai bun montaj: „Sound of Metal”

– Cea mai bună coloană sonoră: „Soul”

– Cel mai bun cântec original: „Fight For You” (interpretat de H.E.R. pentru filmul „Judas and the Black Messiah”)

– Cel mai bun sunet: „Sound of Metal”

– Cele mai bune efecte vizuale: „Tenet”

– Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „Ma Rainey’s Black Bottom

– Cele mai bune costume: „Ma Rainey’s Black Bottom”

– Cel mai bun scurtmetraj animat: „If Anything Happens I Love You”

– Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Two Distant Strangers”

– Cel mai bun lungmetraj documentar: „My Octopus Teacher”

– Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Colette”

– Premiul umanitar Jean Hersholt: Tyler Perry şi Motion Picture & Television Fund (MPTF).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
89 %
2.7kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...