spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăInternaționalAngela Merkel se opune vaccinării obligatorii în Germania

Angela Merkel se opune vaccinării obligatorii în Germania

Germania nu „intenţionează” să impună vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel, care mizează în continuare pe „bunăvoinţa” pacienţilor şi „publicitatea” în favoarea vaccinurilor. În Franța, Emmanuel Macron a vorbit despre „abordarea vaccinării obligatorii pentru toți francezii” dacă gradul de imunizare nu crește suficient de mult.

„Nu cred că putem câştiga încredere prin schimbarea a ceea ce am spus până acum, adică fără vaccinare obligatorie, dar cred că putem câştiga încredere făcând publicitate vaccinării şi, de asemenea, lăsând cât mai mulţi oameni să devină ambasadori ai vaccinului pornind de la propria experienţă”, a adăugat cancelarul german la o conferinţă de presă la Institutul Robert Koch, principala autoritate sanitară germană, potrivit Agerpres, care preia AFP.

„Cu cât mai mulţi se vaccinează, cu atât vom fi mai liberi, cu atât mai repede vom putea relua viaţa din nou”, a pledat Angela Merkel.

„Pot să fac publicitate în calitate de cancelar, cu o convingere profundă, pentru vaccinare”, a mai afirmat Merkel.

„Dar ştiu, de asemenea, că uneori ajută mai mult dacă, poate, propriul fiu este cel care îţi înlătură îndoielile, dacă o colegă îţi împărtăşeşte din propria sa experienţă de vaccinare în asociaţie sau în municipalitate, vorbim despre avantajele şi dezavantajele vaccinării”, a adăugat Merkel.

Cancelarul german a recomandat, pentru a convinge persoanele recalcitrante faţă de vaccinare, de a „discuta cu toţi împreună, în familie, la locul de muncă, la clubul de fotbal, oriunde oamenii se cunosc şi au încredere” unul în altul.

Vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 câştigă teren în Europa, aşa cum este cazul Franţei, unde aceasta a fost decisă luni pentru personalul sanitar într-o încercare de a limita răspândirea variantei Delta, mult mai contagioase. Grecia a anunţat de asemenea că va impune vaccinarea obligatorie pentru personalul sanitar începând cu 1 septembrie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...