duminică, iulie 6, 2025
AcasăInternaționalRusia impune restricţii de acordare a vizelor pentru cetăţenii statelor 'neprietenoase'

Rusia impune restricţii de acordare a vizelor pentru cetăţenii statelor ‘neprietenoase’

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret ce restrânge acordarea de vize pentru cetăţenii statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia, incluzând aici statele Uniunii Europene, care au impus Moscovei sancţiuni după agresiunea acesteia asupra Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Conform decretului, deja intrat în vigoare, este suspendat regimul simplificat de acordare a vizelor pentru Rusia, convenit cu Uniunea Europeană în mai 2006.

Delegațiile oficiale și ziariștii, afectați de decret

Concret, decretul semnat de Putin afectează delegaţiile oficiale şi ziariştii, întrucât va fi restrânsă emiterea de vize multiple valabile un an pentru delegaţiile oficiale şi ziarişti, precum şi vizele multiple valabile cinci ani pentru membrii guvernelor naţionale şi regionale, parlamentelor şi tribunalelor.

Prin acelaşi decret se dispune Ministerului de Externe rus şi altor organisme să decidă asupra unor restricţii personale de intrare în Rusia pentru ”cetăţenii străini şi persoanele apatride care comit acţiuni neprietenoase împotriva Rusiei, cetăţenilor săi sau entităţilor sale legale”.

Guvernul rus a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări ”neprietenoase”, în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei. Pe listă se regăsesc SUA, Canada, ţările UE, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale UE şi din Asia de Sud şi Sud-Est care s-au raliat sancţiunilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...