spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăInternaționalCopiii Kremlinului trăiesc în lux în țările occidentale criticate de Moscova

Copiii Kremlinului trăiesc în lux în țările occidentale criticate de Moscova

Lumea copiilor liderilor de la Kremlin lor este o lume a avioanelor private, a apartamentelor luxoase din Paris, a vacanțelor la schi în Austria și a studiilor la universități de elită din Londra și New York. Părinții lor dețin proprietăți imobiliare pe cele mai exclusiviste bulevarde din capitalele europene. Profilurile lor de pe rețelele de socializare sunt pline de rochii de designer și evenimente de covor roșu, scrie CNN, într-o analiză dedicată copiilor politicienilor și oligarhilor ruși, care preferă viața în acel Occident atât de criticat de părinții lor.

„Este în mod evident o ipocrizie extremă”, a declarat Daniel Treisman, profesor specializat în politica rusă la Universitatea din California, Los Angeles.

Un exemplu concludent este familia lui Dmitri Peskov, adjunctul șefului de cabinet și purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin – un rol care îl transformă în principala portavoce a lui Putin.

Statele Unite l-au sancționat recent pe Peskov, pe soția sa și pe cei doi copii adulți (din două căsătorii anterioare), declarând că familia duce „un stil de viață luxos, care nu se potrivește cu salariul de funcționar public al lui Peskov și care este probabil construit pe averea obținută în mod ilicit din legăturile lui Peskov cu Putin”. Cel puțin doi dintre copiii săi au fost crescuți în mare parte în Europa de Vest înainte de a se întoarce la Moscova la vârsta adultă.

În timp ce Trezoreria SUA nu a explicat în detaliu excesele imputate, Peskov – care deține această poziție de aproape un deceniu și care ar fi câștigat 173.000 de dolari în 2020 – a fost văzut purtând un ceas de firmă de 600.000 de dolari și a mers într-o lună de miere care a inclus închirierea unui iaht de lux cu aproximativ 430.000 de dolari pe săptămână în largul coastei Sardiniei, potrivit unei investigații a Fundației Anticorupție, fondată de liderul opoziției ruse încarcerat Alexei Navalnîi.

Elizaveta Peskova

Fiica lui Peskov, în vârstă de 24 de ani, din a doua căsătorie, – ale cărei postări picante pe rețelele de socializare au devenit adesea subiect de știri pentru tabloidele rusești și europene – nu s-a ferit de lumina reflectoarelor sau de controverse. Aceasta a declarat pentru o televiziune rusă că se simte „mai bine în mediul european” și a numit sistemul de educație din Rusia un „adevărat iad”.

Mai recent, ea a contrazis declarațiile publice ale tatălui său și a postat pe Instagram „nu războiului”, sloganul folosit de rușii care se opun războiului din Ucraina. Postarea a fost distribuită de postul rusesc TV Rain, dar a fost retrasă rapid.

În copilărie, Peskova ar fi urmat cursurile Ecole des Roches din regiunea Parisului – unde taxa anuală de școlarizare reprezintă aproximativ un sfert din salariul tatălui ei, iar activitățile extracurriculare includ cursuri de aviație.

Peskova și-a continuat educația pariziană cu un stagiu la Louis Vuitton și o diplomă în marketing la o școală de afaceri franceză. Ea a urmat chiar și un stagiu pentru Parlamentul European.

Potrivit Fundației Anticorupție, Peskova și mama sa au cumpărat în 2016 un apartament de aproape 2 milioane de dolari și 180 de metri pătrați într-unul dintre cele mai scumpe cartiere din Paris, pe Avenue Victor Hugo, între Turnul Eiffel, Arcul de Triumf și luxuriantul Bois de Boulogne.

Fetele lui Lavrov

Ministrul de externe Serghei Lavrov, care a făcut apel la o ordine mondială „post-Occident” în 2017, și-a trimis fiica la universități prestigioase din Londra și New York.

Chiar și fiica presupusei iubite a lui Lavrov pare să beneficieze de poziția sa influentă: Ea a postat fotografii cu ea pe un iaht, într-o stațiune de schi austriacă și în vila de pe plajă a unui oligarh bogat, potrivit Fundației Anticorupție.

Polina Kovaleva – pe care guvernul britanic o numește „fiica vitregă” a lui Lavrov, chiar dacă acesta nu este căsătorit oficial cu mama sa – deține un apartament de 5,8 milioane de dolari într-unul dintre cele mai scumpe cartiere din Londra, potrivit sancțiunilor recente impuse împotriva ei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...