spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăInternaționalMiliardarii planetei îşi fac buncăre de supravieţuire

Miliardarii planetei îşi fac buncăre de supravieţuire

Pe fondul pandemiei, războaielor, dar și speriați de schimbările climatice, oamenii puternici și bogați ai lumii investesc în buncăre.

Mark Zuckerberg, șeful Meta, gigantul care deține rețelele de socializare Facebook și Instagram, își construiește un buncăr cu o suprafață de o jumătate de kilometru pătrat sub domeniul său de pe insula Kauai din Hawaii, care să îl protejeze în caz de război atomic sau catastrofe climatice.

Patronul unei companii care construiește astfel de structuri, Atlas Survival Shelters, a declarat pentru publicația Hollywood Reporter că știrile legate de proiectul lui Zuckerberg au determinat alți oameni foarte bogați să îi urmeze exemplul. Buncărul lui Zuckerberg a cauzat o „frenezie a cumpărăturilor” în domeniu, potrivit lui Ron Hubbard, CEO-ul companiei.

Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, crede că civilizația umană poate fi distrusă de un virus sintetic, de un atac al inteligenței artificiale sau de un război nuclear. El se pregătește pentru un astfel de scenariu. „Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta. Dar am arme, aur, iodură de potasiu, antibiotice, baterii, apă, măști de gaze de la IDF (n.r. – armata Israelului) și o suprafață mare de teren în Big Sur ”, a declarat el în 2016.

Sam Altman este pilot și are inclusiv o pistă de aterizare pe domeniul său din zona muntoasă de pe coasta Californiei. El nu are, însă, un buncăr. „Am niște structuri, dar nu aș zice că un buncăr”, a declarat el la evenimentul WSJ Tech Live. „Nimic nu ne va salva dacă inteligența generală artificială (AGI) o ia razna”, a adăugat el. AGI se referă la sisteme extrem de autonome – în prezent ipotetice – care pot depăși munca umană în cel mai valoros mod economic, potrivit companiei SAP.

Un alt miliardar care este interesat de buncăre este Peter Thiel, fost șef al PayPal. El a încercat în 2022 să construiască unul de mari dimensiuni în Noua Zeelandă, dar nu a primit permisiunile necesare. Potrivit unor surse, Bill Gates, unul dintre fondatorii Microsoft, are astfel de structuri sub toate casele sale.

Milionarii care își permit investesc și ei în astfel de proiecte. Zack Nelson, deținătorul contului specializat pe tehnologie JerryRigEverything de pe YouTube, cu peste 8,46 milioane de abonați, și-a construit propriul buncăr în curte. El a prezentat etapele pe canalul său.

Robert Vicino, un vânzător de buncăre din California, a declarat pentru Financial Times că numărul de comenzi a crescut cu 500% în 2020 comparativ cu 2019, iar numărul celor care au contactat firma sa Vivos pentru a se interesa de produse a crescut cu 2.000%.

Românii nu îşi permit

Există și în România firme care construiesc buncăre. Prețul unuia, cu suprafață de 16 MP și fără dotări precum mobilierul sau cele sanitare, ajunge la 70.000 de euro, la compania Smits Industry. Directorul executiv, Sorin Bălan, a declarat că acestea sunt cumpărate de oameni cu venituri peste medie. „Majoritatea provin din sectorul de business, iar cei mai mulți sunt antreprenori din construcții” a declarat el pentru G4Media.

Compania vinde 6-7 unități pe an. Oamenii cu posibilități financiare din orașele mari, precum Bucureștiul, sunt interesați de buncăre, dar nu le pot construi deoarece nu au spațiu în curți. De obicei acestea sunt amplasate pe proprietăți noi, de la marginea sau din afara orașelor.

Cei care nu au bani strâng provizii

Există și o altă categorie de oameni care se pregătesc pentru o eventuală apocalipsă, dar care nu au neapărat un buncăr sau un adăpost subteran, deoarece nu își permit așa ceva. Aceștia strâng provizii și echipamente în beciuri și cămări, pentru a putea rezista cât mai mult în cazul în care izbucnește o nouă pandemie sau un război mondial. Ei sunt „preperii” sau survivaliștii. Numărul lor a crescut accelerat în pandemie și va crește, probabil, în continuare pe fondul celor două mari războaie aflate în derulare.

În România există grupuri online în care acești oameni comunică și fac schimb de idei și informații. Grupul Preppers Romania de pe Facebook are 3.300 de membri. Totodată, pagina Romania Preppers Official, de pe Facebook, are 764 de aprecieri și aproape 800 de urmăritori, însă pare să fie inactivă din 2020.

Ce spun psihologii

În fața amenințărilor crescânde ale războaielor, pandemiilor și încălzirii globale, unii oameni resimt o puternică nevoie de a se pregăti pentru o eventuală apocalipsă, în timp ce alții par să ignore aceste riscuri. În lumina teoriilor psihologice, acest fenomen poate fi înțeles ca rezultat al unei interacțiuni complexe între factori psihologici profunzi și influențe externe, explică psihologul Cristian Staicu.

„Un factor central în motivația pregătirii pentru apocalipsă este anxietatea legată de incertitudinea viitorului și de vulnerabilitatea umană. Indivizii care resimt această anxietate pot căuta să câștige un sentiment de control asupra situației prin construirea buncărelor sau stocarea de provizii. Pregătirea devine astfel un mecanism de adaptare, menit să reducă teama și incertitudinea asociate cu perspectivele apocaliptice”, spune el.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
9.3 °
77 %
1.8kmh
0 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...