spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAccident provocat de un şofer beat

Accident provocat de un şofer beat

Un șofer din Botoșani, care abia se ținea pe picioare din cauza stării de ebrietate în care era, a urcat la volan și a intrat cu mașina într-o căruță. Accidentul, soldat cu o victimă, a avut loc, duminică seară, în comuna Mileanca.
Șoferul de 41 de ani este din judeţul Iaşi și se deplasa pe raza localităţii Mileanca. Pe fondul consumului de alcool, a acroşat un vehicul cu tracţiune animală, staţionat regulamentar pe partea dreaptă a drumului.
În urma coliziunii a rezultat rănirea unei femei de 61 de ani, pasageră în autoturism. Femeia a fost luată cu o ambulanță și transportată la Spitalul Dorohoi, cu mai multe contuzii în urma impactului cu interiorul mașinii. Ieșeanul a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...