spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCentenarul precedat de săptămâna schimbărilor şi valorilor morale în Laurian

Centenarul precedat de săptămâna schimbărilor şi valorilor morale în Laurian

O reală inspiraţie a avut decidentul ce a ales tema Săptămânii Educaţiei Globale în prag de Centenar: ,,Lumea se schimbă! Noi?”. Laurienii au înţeles pe deplin mesajul închis în tema înţelept ticluită, astfel încât imaginația elevilor și a profesorilor de la Colegiul Național ,,A.T.Laurian” nu a avut limite. Echipa de proiect constituită din profesor doctor Prăjinariu Mihaela, profesor Onofrei Ioan, profesor Rîznic Cristina s-a bucurat de sprijinul partenerilor ( Școala Gimnazială Nr 6, Școala Profesională Specială ,, Sfântul Stelian ,,) , a colegilor și elevilor.
Dezbateri pe tema schimbărilor climatice și efectele lor ( prof. dr. Ursulică Teodora),exerciții de imaginație pentru a sesiza ce schimbări se vor produce în viața oamenilor peste 100 de ani ( prof. Stirbăț Anca), realizarea unei expoziții pe tema ,, Orașul viitorului,,( prof.Grunzac Talida,prof. Burlacu Carmen, prof.Soptică Magda, prof.Caramfilof Mihaela), prezentarea unor meserii de ieri , de astăzi și de mâine( prof. Coromă Niculina, prof. Mangâr Gabriela), spectacole și activități caritabile ( prof.Rusu Diana, prof. Corduneanu Geta, prof.Acsinte Marinela, prof. Alecsa Elena), trimiterea unor scrisori de recunoștință profesorilor și prezentarea istoricului corespondențelor ( prof. Grădinaru Anca, prof. Condurache Adelina), impactul tehnologiei asupra relațiilor interumane ( prof. Tunea Mihaela), metode didactice care stau la baza predării interactive ( prof. Forțu Delia) etc.
Ponderea cea mai mare au avut-o activitățile care au promovat valorile morale. Astfel, elevii clasei a X-a G, coordonați de profesor Rîznic Cristina, au pus în valoare, cum au știut mai bine, valori precum iubirea, familia, respectul, asumarea responsabilităților, încrederea, integritatea, altruismul, prietenia, răbdarea, independența, autocontrolul, bunătatea etc. S-au creat definiţii, s-au identificat valori în texte literare sau în cadrul altor discipline, s-au prezentat cărți, altele decât cele din bibliografia școlară, s-au făcut exerciții de imaginație. Laurienii au realizat și audiat interviuri care să ilustreze modul cum este percepută o valoare morală la vârste diferite și în perioade diferite. Nu au lipsit nici jocurile, autoevaluare și evaluarea colegilor prin metoda turului galeriei, realizarea unor colaje și desene, recompensarea participanților care au oferit răspunsuri bune.
Așadar, elevii au avut ocazia timp de o săptămână să-și radiografieze valorile în care cred, să le descopere pe cele ale persoanelor din jurul lor și să afirme cu certitudine: ,,Noi credem în valorile morale!”
Maria Costriș, elevă în clasa a X-a G, împărtășește impresiile colegilor participanți astfel: ,,Sunt de părere ca proiectul realizat de noi ne-a oferit beneficii atât de plan personal, cât și pe plan colectiv. Am realizat, încă o dată cât este de important sa stii cum sa lucrezi in echipa, sa ai parteneri cu care sa îți dezvolți ideile și sa le îmbunătățești, dar nu in ultimul rând, am învățat ca trebuie sa avem încredere in fortele proprii,in munca depusă, deoarece doar așa vom reuși sa fim apreciați și remarcați. Va multumim pentru oportunitatea de a ne dezvolta valorile de comunicare și de înțelegere!”

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...