spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTHoţi ridicaţi cu mascaţii, după o amplă acţiune a poliţiştilor

Hoţi ridicaţi cu mascaţii, după o amplă acţiune a poliţiştilor

Ieri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani au organizat o amplă acţiune pe raza municipiului Botoşani. Cu ocazia activităţilor organizate au fost puse în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, la locaţiile vizate fiind identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, mai multe bunuri susceptibile să fi fost folosite la comiterea de infracţiuni sau provenind din comiterea de astfel de fapte. De asemenea, în baza mandatelor de aducere emise, la sediul Poliţiei municipiului Botoşani au fost conduse şase persoane în vederea audierii. „În urma finalizării activităţilor procedurale şi în baza probatoriului administrat până în prezent, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani, trei bărbaţi şi o femeie, toţi din municipiul Botoşani. În fapt, în sarcina acestora au fost reţinute şi probate mai multe infracţiuni de furt, săvârşite în perioada septembrie- noiembrie a.c., având ca obiect diverse bunuri – biciclete, un telefon mobil şi două autoturisme sustrase în scop de folosinţă”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Prejudiciul total cauzat persoanelor vătămate prin faptele săvârşite a fost estimat la 3.500 de lei. Cei patru suspecţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, iar în cursul zilei de astăzi pe numele lor va fi formulată propunere de arestare preventivă.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...