spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTModernizarea drumului spre Iaşi, o poveste

Modernizarea drumului spre Iaşi, o poveste

Modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos rămâne o poveste, numai bună de fluturat în campania electorală de reprezentanţii partidelor politice în ambele sensuri.

Pe 4 februarie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa că a retrimis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, documentaţia destinată modernizării DN 28 B, Târgu Frumos – Botoşani, un proiect estimat la peste 268 de milioane de lei, fără TVA. Prima procedură fusese anulată la finalul lunii ianuarie din cauza ofertelor neconforme primite.

A trecut deja o lună şi documentaţia pentru acest sector de drum naţional nu a primit avizul ANAP şi, în speţă, anunţul de licitaţie nu a fost făcut încă public pe SEAP. „Menționăm că anularea procedurii nu a fost contestată, iar la începutul acestei luni (n.r. – februarie 2019) CNAIR a retransmis documentația de atribuire pentru reluarea licitației la ANAP. În prezent CNAIR așteaptă răspunsul ANAP sau cererile unor eventuale clarificări la documentația transmisă, urmând ca în cel mai scurt timp licitația să fie reluată conform legislației în vigoare”, se arată în răspunsul la o solicitare a „Monitorului de Botoşani” adresată CNAIR.

Reprezentanţii companiei care se ocupă de administrarea infrastructurii rutiere nu au specificat numele celor ofertanţilor care au dorit iniţial să realizeze modernizarea dar au făcut o listă a motivelor pentru care i-au eliminat din licitaţie şi au fost nevoiţi să reia procedura: „răspuns parțial la solicitările de clarificare ale comisiei de evaluare sau au răspuns necorespunzător”, „nu au îndeplinit cerințele minime de calificare”, au fost respinși pe „motive administrative” sau „nu au deținut experiență similară solicitată prin documentația de atribuire”.

În aceste condiţii este greu de estimat când se va putea circula pe drumul modernizat spre Iaşi. Cert este că după licitaţie, care se poate întinde încă un an, câştigătorii, au potrivit răspunsului CNAIR „cinci luni pentru proiectare” şi încă „24 de luni pentru execuţie”. În condiţiile în care lucrurile vor merge relativ normal, modernizarea drumului spre Iaşi va mai dura cel puţin, începând din acest moment, peste trei ani. Deci se va putea circula decent spre Iaşi abia în 2023.

La începutul anului, CNAIR s-a lansat în nişte promisiuni, care cunoscând realizările din trecut, par fantasmagorice. Astfel, CNAIR anticipează că la finalul acestui an, şoferii vor circula pe 925 de kilometri de drumuri de mare viteză, cu circa 120 de kilometri mai mult decât în prezent. Printre promisiuni apare și parte din infrastructura din Moldova și chiar Botoșani. Astfel, potrivit CNAIR, în 2021 se va circula de la Botoșani la Suceava pe un drum expres, care va fi realizat printr-un proiect post-Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. Aceste proiecte ar însuma 530 de kilometri de drumuri de mare viteză și ar mai viza, printre altele şi sectorul de drum Bacău – Târgu Neamț.

Despre modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos şi eventual transformarea lui într-un drum expres, nu se aducea aminte nimic în planurile CNAIR pentru următorii patru ani. În răspunsul trimis „Monitorului de Botoşani” se precizează că: „CNAIR analizează dacă profilul acestui drum național permite transformarea lui în drum expres”.

În decembrie 2017, Guvernul României a aprobat modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos, care ar costa peste 268 de milioane de lei, fără TVA. În total ar urma să fie reabilitaţi 71 de kilometri de drum naţional, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani, iar investiţia mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul şi construirea unuia nou.

Prima licitaţie a fost demarată în mai 2018 şi anulată pe 22 ianuarie în acest an.

Din cauza stării proaste a drumului botoşănenii au organizat un miting motorizat pe 9 februarie, care a rămas fără ecou.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...