spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTVal de documente false descoperite la frontieră

Val de documente false descoperite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca scot la iveală aproape în fiecare zi noi documente falsificate. S-a întâmplat şi weekend-ul trecut, când aceştia surprins trei cetăţeni moldoveni şi un cetăţean cu dublă cetăţenie, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, care deţineau trei cărţi de identitate româneşti falsificate, dar şi un permis de conducere moldovenesc contrafăcut.

Falsurile au fost descoperite la controlul de frontieră, în momentul în care cei care intenţionau să treacă frontiera în calitate de pasageri ai unor microbuze, au trebuit să prezinte documentele. Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că au procurat documentele de la conaţionali, plătind sume între 50 şi 150 de euro, şi intenţionau să le folosească în Franţa, respectiv Germania, pentru a ocupa mai uşor locuri de muncă.

Poliţiştii de frontieră au deschis dosare penale şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...