spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCăpușele încep să facă victime

Căpușele încep să facă victime

Abia au apărut zilele călduroase, iar căpuşele deja au început să facă victime. O tânără de 24 de ani, din Botoşani, a ajuns la spital după ce s-a ales cu o căpuşă în palma dreaptă.

Tânăra se afla la un grătar la iarbă verde împreună cu mai mulţi prieteni, iar la un moment dat a simţit o înţepătură în palmă, în momentul în care a luat câteva vreascuri pentru a le pune pe foc. Iniţial tânăra a crezut că s-a înţepat într-o aşchie de lemn, însă în momentul în care s-a uitat, a văzut insecta cu capul intrat sub pielea palmei sale. A ajuns la Urgenţe, unde cadrele medicale i-au acordat asistenţă şi i-a fost scoasă insecta, după care i-a fost prescris tratamentul profilactic de specialitate.

Având în vedere că începe sezonul cald, iar activităţile în aer liber sunt mai frecvente, crescând astfel şi riscul muşcăturilor de căpuşă, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a emis o serie de recomandări pentru populație.

Astfel, purtarea unor haine dechise la culoare cu pantaloni lungi introduşi în şosete de culoare deschisă şi textură mai deasă sau purtarea unor pantofi sport deschişi la culoare fără orificii sau decupaje ar putea reduce riscul de a fi muşcaţi de căpuşe. La fel cum ar fi utilizarea DEET (Dietil toluamidă) drept repelent prin aplicare pe pielea ce va veni în contact cu zone infestate de căpuşe (mâini, braţ–antebraţ, etc) şi utilizarea de repelenţi pe bază de permetrin prin pulverizări asupra hainelor (în special pantofi, şosete, pantaloni, etc). „În cazul unei înţepături de căpuşă, trebuie să ne prezentăm la medic în momentul în care apare eritemul migrator. Acesta este primul semn şi primul stadiu al infecţiei bolii Lyme. Sau în cazul în care căpuşa rămâne ataşată de piele, pentru a fi scoasă de personalul specializat”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Căpușele sunt periculoase întrucât pot transmite boala Lyme care afectează sistemul nervos central. Boala Lyme se transmite prin muşcătura căpuşelor infectate de o bacterie numită Borrelia Burgdorferi. Majoritatea persoanelor care sunt muşcate de căpuşe nu contactează boala Lyme. Riscul de a contacta boala de la o căpuţă infectată creşte pe măsură ce trece mai mult timp de la momentul muşcăturii. Pentru a minimiza consecinţele afecţiunii trebuie ca oamenii să ştie care sunt simptomele, cum să identifice stadiile bolii şi care este tratamentul adecvat.

Medicii estimează că numărul botoșănenilor mușcați de căpușe este posibil să crească în perioada următoare, când temperaturile vor creşte.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...