spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTCei doi tineri din accidentul de dimineaţă au rămas internaţi (video)

Cei doi tineri din accidentul de dimineaţă au rămas internaţi (video)

Atât șoferul, cât și alți doi colegi de-ai săi au fost răniți în accidentul produs dimineaţă la ieşirea din oraş spre Suceava. La locul respectiv au ajuns polițiștii, pompierii, dar și cadrele medicale de la Ambulanță, care au preluat doi dintre răniți, șoferul, care era în stare mai gravă și unul din pasageri.

Pasagerul minor a fost transportat la Pediatrie, după care medicii au decis transferul lui la Spitalul Judeţean pentru a fi supus unui computer tomograf. „În urma examinării imagistice a reieşit un pneumotorax de mici dimensiuni pe partea stângă. Pacientul este stabil şi va rămână sub monitorizarea şi tratamentul medicilor”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Şoferul a ajuns şi el la spital, cu mai multe contuzii şi traumatisme la mâini, cap şi picioare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...