spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCJ a desemnat un nou reprezentant în AGA Nova Apaserv (video)

CJ a desemnat un nou reprezentant în AGA Nova Apaserv (video)

Consiliul Judeţean (CJ) şi-a desemnat un nou reprezentat în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a Nova Apaserv. Este vorba de Ionela-Ramona Timofte, inspector superior în cadrul Compartimentului Corp Control şi Guvernanţă Corporativă, aflat în directa subordonare a preşedintelui CJ, Costică Macaleţi. Aceasta va trebui să ducă la îndeplinire deciziile consilierilor judeţeni în ceea ce priveşte operatorul de apă, în perioada în care Iulian Micu, directorul executiv al Direcţiei Servicii Publice din cadrul CJ şi titularul de drept al funcţiei de reprezentare din AGA a Nova Apaserv, se află în concediu de odihnă sau în concediu medical. „Pe doamna Timofte, când noi (n.r. – PSD) am preluat conducerea CJ am găsit-o în funcţie. Ea are atribuţii de control şi supraveghere a activităţii de la Nova Apaserv şi este persoana cea mai indicată să-i ţină locul domnului Micu. Ea trebuie să ducă la îndeplinire mandatul dat de CJ şi nimic mai mult”, a declarat vicepreşedintele CJ, Liviu Toma, cel care coordonează activitatea operatorului de apă.

Ionela-Ramona Timofte i-a mai ţinut locul lui Iulian Micu în cadrul AGA Nova Apaserv şi în urmă cu doi ani. Ea este funcţionar public şi a ajuns la CJ prin transfer de la Primăria Dângeni.

Reprezentantul CJ în AGA Nova Apaserv a primit mandat special de reprezentare „pentru a exercita dreptul de vot în numele judeţului Botoşani, în calitatea sa de acţionar majoritar” în vederea aprobării în AGA a: bilanţului contabil pe anul trecut, a contului de profit şi pierdere, a balanţei sintetice consolidate la 31 decembrie 2018 şi a procesului verbal al comisiei centrale de inventariere pentru anul trecut. De asemenea, a primit mandat şi pentru aprobarea auditului pe 2018 făcut la Nova Apaserv de BDO Audit Bucureşti, a raportului de activitate al societăţii pe anul trecut şi a situaţilor financiare. A primit mandat şi pentru susţinerea propunerii de repartizare a profitului net înregistrat de Nova Apaserv în 2018.

Reprezentanţii CJ în AGA Nova Apaserv nu sunt remuneraţi.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...