spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTUn nou proiect imobiliar în municipiul Botoşani

Un nou proiect imobiliar în municipiul Botoşani

Un investitor botoşănean intenţionează să construiască un bloc pe strada Manoleşti Deal. Acesta a început demersurile în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare realizării investiţiei în luna aprilie a anului trecut, documentaţia ajungând acum la faza de consultare publică în vederea realizării Planului Urbanistic Zonal.

Terenul pe care va fi construit noul bloc se află pe Strada Manoleşti Deal, numărul 2A, la o sută de metri de intersecţia Manoleşti Deal – strada Pacea. Investitorul deţine o suprafaţă de circa 800 de metri pătraţi şi va construi un bloc de locuinţe colective, regim de înălţime parter, două etaje şi mansardă. În acest bloc vor fi zece apartamente, respectiv cinci garsoniere, patru apartamente cu două camere şi un apartament cu trei camere. Pe aceeaşi proprietate vor fi amenajate zece locuri de parcare, câte un loc pentru fiecare apartament.

Noul bloc va avea o suprafaţă construită la sol de aproximativ 250 de metri pătraţi, la care se adaugă trotuare (76 metri pătraţi), alei (266 metri pătraţi), spaţii verzi (208 metri pătraţi).

Tot în zona Manoleşti Deal, un investitor ieşean are în plan construirea a 21 de blocuri. Pe un teren în suprafaţă de 33.968 metri pătraţi, acesta va construi un ansamblu de locuinţe colective cu regim de înălţime, parter, două etaje şi mansardă.

În municipiul Botoşani sunt în implementare câteva proiecte imobiliare importante, multe apartamente din blocurile nou construite fiind deja vândute.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...