spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTFamilie diagnosticată cu Covid19 după un accident grav (video)

Familie diagnosticată cu Covid19 după un accident grav (video)

O veste proastă nu vine niciodată singură. Botoşăneanul rănit grav în accidentul de la Hârlău din urmă cu câteva zile a fost diagnosticat cu Covid19 în spital. Şi soţia lui, aflată la Botoșani, a fost internată după ce a fost descoperită pozitiv la Covid19.

Necazurile familiei au început la mijlocul săptămânii trecute, când tânărul de 36 de ani, din Botoşani, a fost transportat în stare gravă la Iaşi, după ce a fost victima unui accident rutier.

Acesta a fost transportat cu elicopterul la un spital din Iaşi, din cauza stării grave în care era, iar, aşa cum prevăd protocoalele pe tipul pandemiei, orice pacient care este internat într-o unitate sanitară este supus testării pentru Covid19.

Tânărul a fost internat la Iaşi, suferind mai multe traumatisme şi contuzii la nivelul ficatului. Spre surprinderea tuturor, acesta a fost depistat pozitiv la Covid19, fiind anunţat şi DSP Botoșani. Ulterior, cadrele medicale de la Botoșani au testat-o şi pe soţia acestuia, femeia fiind depistată şi ea pozitivă la Covid19. Femeia a fost internată în cursul zilei de duminică în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase. Potrivit cadrelor medicale, bărbatul este stabil din punctul de vedere al traumatismelor, acesta urmând a fi supus şi unui tratament pentru Covid19.

Maşină izbită într-un cap de pod după ce şoferul a adormit

Accidentul cumplit a avut loc miercuri la amiază pe Drumul European E58, ce leagă Botoșani de Iași. Botoșăneanul angajat la Victor Construct, se afla la volanul unei autoutilitare, cu care se îndrepta spre Iași.

În dreptul localității Deleni, din județul Iași, acesta se pare că a ațipit la volan. În acel moment a pierdut controlul volanului, mașina ieșind de pe șosea și lovind un cap de pod de pe partea dreaptă a drumului. Ulterior, autoturismul a lovit violent un copac.

Tânărul aflat la volan a suferit răni atât de grave, încât la faţa locului s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD.

Aeronava medială a aterizat pe un câmp chiar lângă locul accidentului. Bărbatul a fost preluat cu multipe traumatisme de la faţa locului.

Din primele cercetări ale poliţiştilor la faţa locului, se pare că şoferul ar fi adormit la volan.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...