spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTInvestiții la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Investiții la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani derulează mai multe lucrări pentru a îmbunătăți serviciile pe care le oferă beneficiarilor. Cinci apartamente din Dorohoi, care găzduiesc copii din sistemul de protecție, sunt în proces de renovare, unul dintre ele fiind deja finalizat. La celelalte patru apartamente, stadiul lucrărilor efectuate variază între 47% și 50%.

Lucrările se ridică la aproape 320 mii lei

Renovarea apartamentelor presupune refacerea tencuielilor și a pardoselilor – parchet și gresie -, înlocuirea tâmplăriei, închiderea balcoanelor, dar și lucrări la instalații electrice, termice și sanitare, toate ridicându-se la aproximativ 320 de mii de lei. „Copiii aflați în sistemul de protecție merită să aibă cele mai bune condiții de trai pentru ca să nu resimtă prea mult lipsa familiei. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării, pentru că și ei sunt parte a viitorului nostru. Vreau să felicit conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru că a înțeles acest lucru și că nu a precupețit niciun efort în acest sens”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Sediul administrativ din strada Maxim Gorki este în reparaţii

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului derulează mai multe proiecte de investiții, iar unul dintre acestea vizează efectuarea de reparații exterioare la sediului administrativ din Strada Maxim Gorki, nr.4. Aici s-au efectuat două treimi dintre lucrările programate, în sensul că s-a înlocuit acoperișul din tablă, jgheaburile și burlanele și s-a trecut la reabilitarea termică a clădirii. Valoarea investiției se ridică la peste 250 de mii de lei.

„Lucrurile merg în direcția dorită atunci când la conducerea instituțiilor se află oameni destoinici. Imaginea instituției este foarte importantă, iar reabilitarea termică a clădirii va aduce și economii importante la buget, economii care vor putea fi folosite pentru beneficiarii serviciilor prestate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, care a verificat pe teren stadiul lucrărilor efectuate până în prezent.

Ambele investiții, care se ridică la 570 de mii de lei, sunt făcute din fondurile puse la dispoziția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de către Consiliul Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...