vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTProtestatar luat cu ambulanţa aproape în comă alcoolică (video)

Protestatar luat cu ambulanţa aproape în comă alcoolică (video)

Un bărbat de aproximativ 40 de ani, participant la protestul de marţi seară, a ajuns direct la spital din mijlocul protestatarilor.

Într-o stare avansată de ebrietate, bărbatului i s-a făcut rău în mijlocul tinerilor care protestau, şi cărora le putea fi chiar tată. Acesta a fost luat de jandarmi şi aşezat pe o bancă, până la sosirea unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă apelat prin serviciul 112.

Cu ajutorul jandarmilor, echipajul medical l-a preluat pe protestatarul aflat sub influenţa Zeului Bachus şi l-a transportat imediat la Urgenţe. „Pacientul era în stare de semiconştienţă. Nu se putea comunica cu el. A fost supus unui tratament specific pentru astfel de situaţii, pentru a-şi reveni şi a fi supus mai multor investigaţii”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Cazul vine după ce, în prima zi de proteste, un bărbat a fost cules de jandarmi după ce a căzut din picioare, de beat ce era, în timpul protestului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...