spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTŞef pentru o lună la Casa de Sănătate

Şef pentru o lună la Casa de Sănătate

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani are o nouă conducere, pentru o lună. Anunțul a fost făcut de către prefectul Dan Nechifor, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi.

Funcția de director general interimar va fi ocupată de Alina Mustiață, cea care până acum se ocupa de contractările făcute de CAS Botoşani.

Postul de director general a fost scos la concurs pentru a doua oară, iar Alina Mustiață a fost numită cu titlu de interimat până la finalizarea procedurii. Alina Mustiață a ocupat în cadrul CAS și funcția de director executiv relații contractuale.

Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani a fost condusă până acum de Carmen Nicolau, care a ieșit la pensie.

Demitere în masă în urmă cu un an

În urmă cu un an, conducerea CNAS a emis o decizie prin care a schimbat din funcție toți președinții directori generali ai caselor județene de asigurări de sănătate, inclusiv la Botoșani. Ulterior, Curtea Constituțională a României a intervenit asupra actului normativ prin care s-a produs schimbarea celor 40 de directori, pe principiul neconstituționalității. Concursul, care urma să aibă loc în iunie 2020, a fost astfel suspendat și organizat din nou la începutul lunii mai.

La Botoşani, candidații care și-au depus dosarele au fost Mirela Saucă, consilier județean PNL, care este chimist de profesie, Cristina Bahrin, economist, membră PNL și fost director al Spitalului de Pneumoftiziologie și Veronica Andronachi, care este în prezent chiar directorul economic al CAS Botoșani. Niciuna dintre cele trei nu a reuşi, însă, să obţină o notă de trecere. După anunţarea rezultatelor Mirela Saucă şi Cristina Bahrin, ambele membre PNL Botoşani au depus contestaţie. Iniţial Mirela Saucă obţinuse 61 de puncte, iar după contestaţie a mai primit 20 de sutimi, nota finală fiind 61,20. În cazul Cristinei Bahrin, însă, nota de după contestaţie a fost mai mică decât cea iniţială. Astfel, acesta obţinuse 57,30 de puncte, iar după contestaţie nota a scăzut la 53,20. Pentru a trece de prima etapă a concursului candidatele trebuiau să obţină minim 70 de puncte.

Pentru că doar cinci dintre posturile din întreaga ţară au fost ocupate, CNAS a anunțat că va relua procedura de concurs pentru ocuparea posturilor rămase vacante până când toate funcțiile de director de CAS-uri din teritoriu vor avea ocupanți.

Carmen Nicolau a fost unul dintre cei mai longevivi directori de instituţii publice din judeţ, fiind la conducerea CAS mai bine de 12 ani. Aceasta nu s-a înscris, însă, la concurs.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...