spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTLuare și dare de mită - principalele acuzații în cazul anchetei DNA...

Luare și dare de mită – principalele acuzații în cazul anchetei DNA de la Poliția Rutieră

Ancheta declanșată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în cadrul Serviciului Rutier a generat o situație neașteptată. Perchezițiile au început la ora 6 dimineața, când anchetatorii s-au prezentat cu mandatele la locuințele celor vizați, dar și la sediul poliției, din Zona industrială a municipiului Botoșani. Astfel, după perchezițiile domiciliare, cei vizați au fost urcați în mașini și aduși la sediul Serviciului Rutier, unde le-au fost percheziționate și birourile. Totodată, anchetatorii au dorit să verifice și mașinile de serviciu, care au fost percheziționate și acestea. Ulterior, suspecții au fost transportați la sediul DNA Suceava pentru a da declarații.

Comisar citat dintr-o misiune internaţională 

Printre cei invitați la audieri s-a aflat și comisarul Eduard Iacob, aflat într-o misiune internațională a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene (EUPOL COPPS). Citat de procurorii DNA în urmă cu câteva zile, el a revenit în țară, iar în cursul zilei de astăzi urma să se prezinte la sediul DNA Suceava pentru a da și el o serie de declarații.

Unul dintre cei percheziționați a fost agentul șef adjunct Ovidiu Pușcașu, din cadrul Serviciului Rutier. În timpul cercetărilor, unii dintre polițiști a solicitat să fie asistat și de un avocat ales. Din acest motiv, la Serviciul Rutier a fost prezent și avocatul Eduard Luca, din cadrul Baroului Botoșani.

„În calitate de apărător ales, am participat alături de clientul meu la efectuarea acestei percheziții, la sediul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Botoșani, iar în cele ce urmează vom participa la audierea în calitate de suspect a clientului meu la DNA Suceava”, a declarat avocatul Eduard Luca. Potrivit acestuia, cercetările vizează presupuse fapte de luare și dare de mită, în formă continuată.

Descinderi pentru fapte de corupţie

Descinderile DNA au avut loc miercuri, pe 2 iunie a.c., și au fost coordonate de Serviciul Teritorial DNA Suceava. Cercetările vizează o serie de suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada iunie – noiembrie 2020, de către lucrători din cadrul Serviciului Rutier Botoșani.

În total, au fost efectuate 20 de percheziții domiciliare, dintre care una la sediul Serviciului Rutier, iar restul la locuințele unor polițiști, și urmau să fie puse în aplicare 17 mandate de aducere, dintre care 15 polițiști. La audieri, fuseseră invitate însă și alte persoane, în calitate de martori.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...