duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTTânăra ajunsă la spital după vaccinare a fost externată la scurt timp...

Tânăra ajunsă la spital după vaccinare a fost externată la scurt timp (video)

Tânăra ajunsă la Urgenţe după ce a fost vaccinată a ajuns la scurt timp acasă. În vârstă de 32 de ani, femeia a ajuns la începutul acestei săptămâni la spital cu o ambulanţă. Totul la scurt timp după ce a fost vaccinată în cabinetul medicului de familie cu vaccinul Johnson&Johnson. Aceasta a leşinat, iar după ce a primit primul ajutor a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical de la Ambulanţă.

Tânăra a fost preluată de o ambulanţă cu medic şi transportată la Urgenţe pentru că prezenta greţuri, vărsături, frisoane şi a acuzat o pierdere temporară a cunoştinţei. „Pacienta a ajuns în serviciul UPU prezentând o stare lipotimică post vaccinare. S-au efectuat investigaţii biochimice şi hematologice, iar după patru ore de monitorizare a fost redirecţionată spre domiciliu, starea ei fiind una bună”, a spus un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

În ultimele săptămâni alte două tinere, minore, au ajuns la spital, la scurt timp după ce li s-a făcut rău în urma vaccinării. În niciunul din cazuri, însă, nu a fost vorba de o reacţie la vaccin, ci la injecţia propriu-zisă, acestea fiind stresate şi emoţionate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...