spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDirector de spital trimis acasă de judecători

Director de spital trimis acasă de judecători

Lovitură de teatru în cazul şefiei Spitalului de Pneumoftiziologie din Botoşani. Astfel, concursul, câştigat de Costel Lupaşcu, fost deputat PSD de Botoşani, a fost anulat de instanţă după ce fostul manager al instituţiei, Cristina Bahrin, s-a adresat instanţei. „Anulează concursul pentru ocuparea funcţiei de manager – persoană fizică al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoşani, desfăşurat în perioada 06.05.2021-23.06.2021 şi dispune reluarea concursului pentru această funcţie”, se arată în hotărâre. Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile.

„Decizia este în primă instanţă, vom face recurs, nu este nicio problemă. Noi vom acţiona conform legii. Nu pot interpreta deciziile instanţei, dar vom face recurs şi aşteptăm decizia finală. Mai e mult până la o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dumneaei este în continuare la spital. A avut 125 de zile de concediu medical în ultimele 12 luni, 82 de zile de concediu, un miliard de lei concedii medicale în aceste 12 luni, bani de la stat, bani publici. A stat pe un miliard de lei concediu medical. E a patra sau a cincea oară declarată contact (n.r., din cauza Covid), am dat la poliţie, am făcut sesizări, am reclamat-o şi pentru fals şi pentru toate. E un mod de viaţă”, a declarat Costel Lupaşcu.

Primarul Cosmin Andrei spune că decizia va fi contestată, unitatea medicală fiind în subordinea primăriei. “A fost un viciu de formă în organizarea concursului, interpretat de prima instanţă. Nu vom pune decizia în aplicare până nu va fi definitivă şi irevocabilă. Voi respecta decizia instanţelor, fără să comentez. Dacă în final, acest lucru va presupune organizarea unui nou concurs, vom face acest lucru”, a spus primarul.

Cristina Bahrin nu au putut fi contactată pentru un punct de vedere în acest caz.

Concurs câştigat anul trecut

Costel Lupaşcu a fost numit la conducerea spitalului TBC în urma unui concurs încheiat în vara anului trecut. Atunci, contracandidata acestuia a fost chiar Cristina Bahrin, însă aceasta nu a reuşit să treacă de proba dosarelor. Aceasta a depus şi atunci o contestaţie, care a fost respinsă, însă, de comisia de concurs.

Costel Lupașcu a fost declarat admis, cu nota finală 9.51. Contractul de management a fost semnat abia după ce membrii Consiliului de Administrație al unității sanitare au luat act de rezultatele concursului, iar primarul Cosmin Andrei a emis o dispoziție în acest sens.

Conflict mocnit în unitatea sanitară

Scandalul din cadrul unităţii sanitare are, însă, rădăcini mai vechi. Astfel, Costel Lupașcu a fost numit cu titlu interimar la conducerea Spitalului TBC în februarie 2021. Fostul deputat a înlocuit-o atunci pe Cristina Bahrin, care fusese numită director interimar pe 3 august 2020.

„L-am numit interimar pe domnul Costel Lupaşcu pentru funcţia de manager la Spitalul TBC, pentru maxim şase luni, până la organizarea concursului. El o înlocuieşte pe doamna Bahrin, al cărei mandat se termină pe data de 1 februarie”, spunea atunci primarul Cosmin Andrei.

Întrebat fiind de ce l-a numit pe Costel Lupaşcu în această funcţie, edilul a răspuns că s-a bazat pe „experienţa pe care acesta o are în domeniul medical”.

Numirea a venit la momentul oportun pentru Costel Lupaşcu, deoarece fostul deputat nu a mai obţinut un mandat de parlamentar în alegerile din 6 decembrie 2021.

Pe 30 decembrie 2020, aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului TBC au protestat în curtea unităţii sanitare. Aceştia l-au acuzat pe managerul liberal Cristina Bahrin de discriminare şi de faptul că nu le aprobă graficele de lucru, ei dorind să lucreze ture de 12 ore.

La locul protestului a ajuns și primarul Cosmin Andrei. Acesta a ascultat doleanțele angajaților și le-a cerut să formuleze o listă de revendicări pe care să o prezinte la primărie. Primarul a declarat la sfârșitul întâlnirii că este posibil să semneze un act pentru destituirea managerului unităţii sanitare. Acel act nu a mai fost semnat atunci, edilul preferând să aştepte încheierea mandatului Cristinei Bahrin. La protestul din 30 decembrie a participat şi cumnatul lui Costel Lupaşcu, angajat al Spitalului TBC.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...