joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTCriză de personal la Protecţia Consumatorului

Criză de personal la Protecţia Consumatorului

Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est, Marinela Buhăescu, va ajunge miercuri (n.r. – 20 aprilie a.c.) la Botoșani pentru a căuta soluții în vederea asigurării activității Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani. Anunțul a fost făcut astăzi de prefectul județului, Sorin Cornilă, care a precizat că se va încerca detașarea temporară la Botoșani a câtorva comisari astfel încât CJPC Botoșani să poată derula activitățile programate în această perioadă.

„Am avut ieri o discuție cu doamna Marinela Buhăescu, comisar șef regional Regiunea Nord-Est. Dumneaei va fi prezentă mâine în Botoșani și vom discuta situația de acolo. Voi vorbi cu dumneaei și o să încercăm să identificăm niște soluții de suport. Au rămas în doar trei comisari”, a spus prefectul Sorin Cornilă.

Comisari acuzaţi că ar fi luat mită 

Situația de la Botoșani a ajuns destul de delicată după ce doi dintre comisarii CJPC au fost reținuți de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar ulterior plasați în arest la domiciliu, sub acuzația de luare de mită. În plus, în această perioadă, unitatea ar trebui să desfășoare o serie de controale în unitățile din județ, pe linia protecției consumatorilor. „Chiar dacă sunt doar trei (n.r. – comisari), de o săptămână ținem legătura. Se ocupă, își fac activitatea în măsura în care reușesc”, a adăugat prefectul Sorin Cornilă.

Potrivit structurii, CJPC are în organigramă un comisar coordonator, funcție deținută de Mirel Rogalschi, aflat în concediu medical după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale, și cinci posturi de comisari, însă doi dintre aceștia, Niculai Rață și Lăcrămioara Constantin, au fost reținuți de procurori pe 8 aprilie a.c., fiind bănuiți că ar fi primit mită suma de 400 de lei de la un agent economic din Darabani, depistat în timpul unui control cu produse expirate și neetichetate corespunzător.

Plasați în arest la domiciliu, cei doi nu au voie să părăsească locuințele, decât cu încuviințarea judecătorilor, nu au voie să comunice între ei și nici cu ceilalți inculpați, ori cu martorii din dosar. În plus, ei s-au ales și cu interdicția de a exercita profesia și nu au voie să desfășoare activitatea în exercitarea căreia au comis fapta.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...