spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTIaz alimentat din reţeaua publică printr-un branşament ilegal

Iaz alimentat din reţeaua publică printr-un branşament ilegal

Scandalul iazului umplut cu apă din reţeaua publică ia amploare, după ce reprezentanţii Nova Apaserv au sigilat hidrantul cu pricina şi aşteaptă acum soluţionarea cazului de către Poliţie.

În plus, reprezentanţii operatorului de apă susţin că aşa-zisa „aerisire” a instalaţiei invocată de conducerea Primăriei Mihai Eminescu este doar o justificare puerilă întrucât zona nu îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aşa ceva.

Claudiu Balan, inginer tehnic în cadrul Nova Apaserv, spune că branşamentul ilegal s-a făcut de la un hidrant suprateran folosit pentru stingerea incendiilor, nicidecum pentru „aerisirea” instalaţiei.

„Aşa-zisa <<aerisire>> a reţelei se poate face numai prin intermediul „aerisitoarelor”, care sunt montate numai în cele mai înalte cote ale reţelei. Dacă ne uităm la zonă, la cota terenului, aici este destul de jos şi prin urmare nu vor putea fi montate aerisitoare pentru că în acest loc tot timpul conducta va fi plină”, a spus Claudiu Balan, care a adăugat că, din punct de vedere tehnic, cel care face o „aerisire” a instalaţiei în acel loc nu face altceva decât să destabilizeze întreaga reţea.

Primăria nu avea nici un drept să intervină

Totodată, aducţiunea de apă din localitate a fost concesionată de Nova Apaserv şi nici o persoană, în afara angajaţilor operatorului de apă, nu era abilitată să umble la conductă şi să facă acea aşa-zisă „aerisire”.

„Cine a realizat acel branşament ilegal, nu a avut niciun temei legal. Conducta şi sistemul de alimentare cu apă au fost preluate în concesiune de către operatorul de apă de mai bine de 10 ani şi nimeni nu are dreptul să intervină pentru a efectua diverse lucrări”, a spus Liviu Ştefan, directorul general al societăţii Nova Apaserv.

De altfel, în documentele companiei apar şi procesele verbale de preluare a instalaţiilor după semnarea contractului de concesiune, în baza unei hotărâri a Consiliului local al comunei Mihai Eminescu, din 19 februarie 2010. Preluarea s-a făcut în trei etape, în octombrie 2010 (pentru satul Cerviceşti), august 2014 pentru reţeaua din Cătămărăşti Deal, Cătămărăşti Vale, Cucorăni şi Ipoteşti) şi octombrie 2019 (pentru extinderea din Cătămărăşti, Cucorăni, Manoleşti şi Stânceşti. Prin urmare, singurii care pot interveni în reţea sunt doar cei de la Nova Apaserv.

Iaz alimentat cu apă din reţeaua publică

Scandalul a izbucnit vineri, pe 1 iulie a.c., când cei de la Nova Apaserv au primit mai multe sesizări cu privire la scăderea presiunii în reţeaua de alimentare cu apă care alimentează satul Ipoteşti, din comuna Mihai Eminescu. Când a ajuns la faţa locului, undeva pe marginea drumului comunal 62, la ieşirea din satul Ipoteşti spre Cucorăni, Sorin Ioan Ciobanu, şeful Serviciului de Control şi Antifraudă din cadrul Nova Apaserv a găsit, racordată la un hidrant, o adevărată instalaţie cu canea prin care apa se scurgea din reţeaua publică către un iaz.

La canea era racordat un furtun de genul celui folosit de pompieri, iar apa se scurgea mai apoi în pământ, printr-o conductă îngropată pe o distanţă de aproape 50 de metri, în iazul cu pricina. Ulterior, la faţa locului a ajuns şi viceprimarul comunei Mihai Eminescu, Valeriu Drobotă, care a invocat că ar fi vorba de o „aerisire” a instalaţiei de apă, după ce bazinul de stocare a apei de la Cucorăni s-ar fi golit din cauza creşterii consumului, iar în reţeaua de distribuţie ar fi pătruns aer, care ar fi afectat furnizarea către populaţiei.

Şi cum apa nu putea fi deversată pe terenul din imediata apropiere, care este deţinut de o persoană, s-a montat şi acea conductă în pământ pentru ca apa să ajungă în iazul din imediata apropiere, folosit ca adăpătoare naturală pentru animalele localnicilor. Doar că această intervenţie s-ar fi făcut, spun reprezentanţii Nova Apaserv, nelegal şi fără nici o autorizare.

„Primăria aeriseşte reţeaua”

Ulterior, şi primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, a recunoscut că dispozitivul conectat la hidrant ar aparţine Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei, iar intervenţiile de acest gen ar fi avut loc de mai mult timp, după ce la conductă s-ar fi racordat şi o fermă de păsări de la Cucorăni, iar consumul a crescut. Astfel, bazinul de 400 de metri cubi de la Cucorăni este insuficient pentru nevoile actuale, iar acesta se goleşte peste noapte.

„(…) Primăria administrează reţeaua de apă pentru satul Cucorăni şi satul Ipoteşti şi bazinul pe care-l avem în momentul de faţă este subdimensionat. Faptul că bazinul se goleşte peste noapte, apare acel vid de aer în reţea, iar noi, primăria, de 10 ani de când întreţinem această reţea, pentru că un om de-al primăriei se ocupă de pompare zilnic, trebuie să aerisim reţeaua, ceea ce n-a înţeles cetăţeanul respectiv. Primăria aeriseşte reţeaua, pentru că altfel ne crapă ulterior, mai la vale în sat, reţeaua şi la oameni pe robineţi curge aer. Când acel aer intră în reţea, se învârt contoarele în gol. Întrebarea mea este: cetăţeanul ce trebuie să plătească, aer sau apă?”, a întrebat retoric primarul Verginel Gireadă.

Reprezentanţii comunei vor înţelegere amiabilă cu Nova Apaserv

Cu toate acestea, reprezentanţii Nova Apaserv au sunat la 112, iar cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal fiind efectuate cercetări „in rem” pentru furt de apă. Luni, reprezentanţii Primăriei comunei Mihai Eminescu, respectiv viceprimarul Valeriu Drobotă şi consilierul său personal, Florin Ţurcanu, au ajuns la sediul Nova Apaserv unde au discutat cu cei din conducerea operatorului de apă încercând să ajungă la o soluţie amiabilă, primăria manifestându-şi disponibilitatea de a plăti apa care s-a scurs în iaz.

Cu toate acestea, conducerea Nova Apaserv a afirmat că aşteaptă mai întâi soluţia anchetatorilor, la mijloc fiind vorba de o faptă de natură penală.

Localnici spun însă că aceste aşa-zise „aerisiri” ar avea loc de aproape patru ani, numai pe timpul verii, în perioadele secetoase, iar la îngroparea conductei de lângă hidrant şi până la iaz s-ar fi lucrat cu utilajele primăriei. În plus, zona de acolo ar urma să fie inclusă în intravilan, existând şi un plan de dezvoltare care presupune reabilitarea iazului şi aducerea lui la normele europene, dar şi amenajarea unui salon pentru nunţi şi ceremonii. Totodată, în apropiere şi-ar fi ridicat deja locuinţe două persoane apropiate familiei primarului Verginel Gireadă, terenul din apropierea iazului aparţinând tocmai acestor rude.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...