sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTIulian Rotariu a scris istorie și în ultramaratonul Ultra Norvegia Race

Iulian Rotariu a scris istorie și în ultramaratonul Ultra Norvegia Race

Botoșăneanul Iulian Rotariu a mai scris astăzi o filă de istorie. Înscris în competiția „Ultra Norvegia Race”, organizată de către cei de la Canal Aventure, Iulian Rotariu a trecut primul linia de sosire, reușind o nouă performanță uluitoare.

Cursa a presupus parcurgerea a 140 de kilometri într-o singură etapă, la 350 km nord de Cercul Arctic. Traseul a urmat traversarea a două lanţuri muntoase din Alpii Lyngen, a trei râuri de munte şi a unor porţiuni cu zăpadă, la o altitudine de peste 2000 de metri. Startul a fost dat în Alpii Lyngen, iar linia de sosire a fost pe malul apei în Tromsø.

Organizatorii au stabilit un timp limită de 48 de ore, dar Iulian Rotariu a încheiat cursa cu mult înainte. Pentru că nu a avut coechipier, întrucât cursa presupunea parcurgearea distanței în doi, Iulian Rotariu va fi depunctat cu două ore, conform regulamentului.

Cinci curse câștigate de Iulian Rotariu

În vârstă de 46 ani, Iulian a câştigat cinci din cele şase curse extreme organizate în Australia (522 km- şapte etape), Mozambic (220 km- cinci etape), Vietnam (160 km în patru etape), Bolivia (220 km- în şase etape), Laponia Finlandeză (237 kilometri în 48 de ore de alergare non-stop) şi Namibia (520 kilometri în 48 de ore în nouă etape).

Pompierul botoşănean nu numai că a reuşit să se claseze pe locul I, dar şi să stabilească, de două ori, în Australia şi Bolivia, un record al întrecerilor.

Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său, şi, pentru a-şi consuma stresul, alerga în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând ISU Botoşani. Și în Norvegia, Iulian Rotariu a alergat în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...