spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTZeci de copii ucraineni au început școala la Botoșani

Zeci de copii ucraineni au început școala la Botoșani

Luni, 5 septembrie, au trăit emoția debutului noului an școlar și zeci de elevi ucraineni, incluşi în sistemul de învăţământ botoșănean, la cererea părinților lor. Irina Telișcă, inspector școlar și purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că, dintre cei 30 de elevi înscrişi, 25 au statut de audienţi, iar cinci sunt înscrişi la activităţi extraşcolare. Printre cei 25 de copii care participă la cursuri ca audienți se află și cinci preșcolari.

Cei 30 de preșcolari și copii au fost repartizați la Școala Gimnazială “I Murariu” Cristinești, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul “AT Laurian”, Școala Gimnazială “Episcop P. Ciopron” Păltiniș, Școala Gimnazială “Gheorghe Popovici” Lozna, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Ipotești, Grădinița 23 Botoșani, Școala “I. Cernat” Havârna, Grădinița nr.6 Dorohoi, Școala Gimnazială “M. E. Cosmovici” Mihăileni.

Potrivit reglementărilor în vigoare, elevii care au învățat în altă țară sunt admiși în școlile din România după echivalarea studiilor din străinătate şi, după caz, după susţinerea examenelor de diferenţă stabilite în cadrul procedurii de echivalare. Până la finalizarea procedurii de echivalare, ei sunt înscriși ca audienţi, indiferent de momentul în care părinţii au solicitat şcolarizarea.

Activitatea elevilor audienţi este consemnată în cataloage provizorii. După echivalarea studiilor din străinătate, toate menţiunile privind evaluările şi frecvenţa vor fi trecute în cataloagele claselor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...