spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTActori botoșăneni premiați la un festival din Algeria

Actori botoșăneni premiați la un festival din Algeria

Teatrul pentru copii și tineret ”Vasilache” a câștigat marele trofeu al Festivalului Internațional Feminin de Monodramă ”Aicha Adjouri” din Algeria.

Acesta s-a desfășurat în perioada 5-10 noiembrie. Actorii au participat cu piesa „Să nu ne răzbunați”. Adaptarea textului aparține lui Ionuţ Poclid, regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor. Din distribuție face parte actrița Silvia Răileanu, voce text: Cezar Amitroaei; montaj şi procesare video: Florin Petrosceac.

„Acum 3 ani si jumătate aveam premiera la ,,Sa nu ne răzbunați”. Cine s-ar fi gândit atunci ca acest spectacol ne va purta peste mari si tari, unde vom avea parte de intalniri extraordinare si unde munca noastră va fi recunoscuta si apreciata.
Răileanu Silvia și Ionut-Alex Poclid se află acum în Algeria unde au luat Trofeul Festivalului Internațional Feminin de Monodramă „Aicha Adjouri”. Felicitări dragilor! Chiar dacă fizic nu v-am putut fi alături am fost permanent cu gândul si sufletul la voi!”, este mesajul transmis de Mirela Nistor.
Spectacolul „Să nu ne răzbunaţi” a fost prezentat în cadrul Studioului de Teatru pentru Tineret al Teatrului „Vasilache”, la Festivalurile Internaţionale de Monodramă Bacău (2019), Mongolia – Ulan Bator (2019), Albania – Korça (2021), Ujhorod, Ucraina (2021), în Sharm El Sheik, Egipt (2021), Alexandria, Egipt (2022)
Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...