spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCum au fost politizate instituțiile din subordinea ministerului condus de Marius Budăi

Cum au fost politizate instituțiile din subordinea ministerului condus de Marius Budăi

Instituțiile din subordinea Ministerului Muncii au în conducere mai mulți funcționari apropiați de unul dintre cele două mari partide care conduc România.

De la Inspecția Muncii la Casa Națională de Pensii, instituțiile din subordinea Ministerului Muncii, condus de social-democratul botoşănean Marius Budăi, nu au scăpat de procesul de politizare, cu mai mulți funcționari, cu legături cu PSD sau PNL, ajunși în conducerile acestora.Reporterii Fanatik au făcut o analiză cu privire la aceste angajări, iar pe listă se află şi o botoşăneancă.

Astfel, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială este condusă începând cu luna aprilie a anului trecut de către Cristina Elena Anton, numită secretar de stat de premierul Ciucă la propunerea ministrului Budăi.

Cristina Anton, membru PSD Botoșani, la fel ca ministrul Budăi, nu are un CV public pe site-ul instituției. Licenţiată în științe politice-administrative și ale comunicării, ea are două masterate din care unul pe comunicare obținut în Cluj Napoca și al doilea la București. A activat la Direcţia Judeţeană de Tineret și Sport ca și director adjunct între anii 2008-2010, a fost consilier la cabinetul fostului deputat Andrei Dolineaschi, după care a lucrat în cadrul societăţii Servicii Publice Locale SRL Dorohoi, din subordinea CL Dorohoi, pe funcţia șef punct de lucru la Cinematograful Melodia”.

Pentru o perioadă scurtă de timp, ea a deținut și mandatul de consilier local în Consiliul local Dorohoi. Totodată, ea a făcut parte din Consiliul de Administrație de la Nova Apaserv, unde a încasat un salariu de 13.282 de lei, perioadă în care a deținut și funcția de președinte al organizației județene a Tineretului Social Democrat (PSD). Ulterior, în mai 2017, ea a fost numită în funcția de director executiv al Casei Județene de Pensii, în urma unui concurs susținut la București.

Venituri considerabile din salarii la stat

Declarația ei de avere arată că în anul 2015 nu deținea nicio proprietate sau cont de economii, având un venit anual de puțin peste 10.000 de lei (fiind consilier parlamentar și expert în formare la o firmă privată). În anul 2017, singurul bun pe care-l declara era un autoturism Audi A6, fabricat în 2015, an în care câștiga 7870 de lei la Servicii Publice Dorohoi și 38.312 de lei, la Casa de Pensii. Aceasta contractase deja două credite în valoare totală de 140.000 de lei.

Pentru anul 2021 are deja două terenuri intravilane în Dorohoi, o casă de locuit în aceeași localitate, un salariu de 81.799 de lei la Casa de Pensii Botoșani, un alt credit de 96.000 de lei. Este menționată vânzarea unui bun imobil la finalul anului 2021 către societatea Ony Andy Brilliant SRL, o cofetărie locală, pentru suma de 1.113.750 de lei. Cofetăria din Dorohoi avea în 2019 o cifră de afaceri de 42.000 de euro, însă în 2021 cifra de afaceri explodează la 1,7 milioane de lei, cu un profit net de 1,5 milioane de lei și 2 angajați, potrivit datelor publice.

Materialul integral îl puteţi citi aici. 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...